Un tată acuză că și-a luat copilul cu leziuni la o ureche și pe obraz de la o creșă din Dobroești

×
Codul embed a fost copiat

Scandal la o creșă din Dobroești, județul Ilfov. Un părinte a observat ca băiețelul lui ar fi fost bătut. Sesizați, polițiștii fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.

Incidentul s-a petrecut pe 6 martie. Părinții au venit la creșă să-și ia copilul și au văzut că băiețelul este lovit în zona feței. Avea o vânătaie pe obraz și o leziune la nivelul urechii. Au întrebat-o pe îngrijitoare ce s-a întâmplat, iar aceasta nu a putut să le ofere o explicație. Furioși părinții au cerut să vadă imaginile camerelor de supraveghere și au depus plângere la poliție.

Cazul a fost preluat de poliția din Pantelimon care a sesizat și Biroul pentru Siguranța Școlară. Agenții au deschis un dosar penal in rem și au mers la creșă să stea de vorbă cu reprezentanții și să ia înregistrările camerelor de supraveghere.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Pantelimon și ai Biroului de Siguranță Școlară pentru efectuarea activităților din competență. În cauză a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a transmis IPJ Ilfov.

Părinții spun că ei nu au auzit de așa ceva și că sunt mulțumiți de cum sunt tratați copiii.

Citește și
Miopie
Numărul miopiilor crește accelerat: aproximativ 50% din populația lumii va fi mioapă până în 2050

Conducerea creșei exclude de asemenea vreo vină a personalului și i-a oferit mamei copilului lovit acces la imaginile camerelor de supraveghere. Cazul este și în atenția Inspectoratului Școlar Ilfov.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Rezultate Loto 6/49, joi, 14 martie 2024. Care sunt numerele câștigătoare
Rezultate Loto 6/49, joi, 14 martie 2024. Care sunt numerele câștigătoare

Joi, 14 martie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 10 martie, Loteria Română a acordat 49.645 de câștiguri în valoare totală de peste 3 milioane de lei.

Numărul miopiilor crește accelerat: aproximativ 50% din populația lumii va fi mioapă până în 2050
Numărul miopiilor crește accelerat: aproximativ 50% din populația lumii va fi mioapă până în 2050

Creșterea alarmantă a numărului de persoane afectate de miopie din întreaga lume devine o preocupare majoră în domeniul sănătății.

Recomandări
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa privind situația critică de la Salina Praid.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.