Urmărire ca în filme în Constanța. Un șofer de 29 de ani nu a oprit la semnalele polițiștilor

Politie
Shutterstock

Un şofer a fost urmărit de poliţişti după ce a refuzat să oprească, la semnalul ce i s-a făcut, ulterior acesta opunându-se şi să fie testat dacă este sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.

 

Potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01,30, lucrători ai Poliţiei Municipiului Constanţa - Serviciul Municipal de Ordine şi Siguranţă Publică au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autoturism care se deplasa pe Şoseaua Constanţei, în comuna Cumpăna.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-şi deplasarea.

"Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, interceptând autoturismul la intersecţia cu Şoseaua Mangaliei, în municipiul Constanţa.

S-a procedat la legitimarea şi identificarea conducătorului auto, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 29 de ani. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezenţă a substanţelor psihoactive.

Citește și
criminal in serie
Un criminal în serie a apărut zâmbind la un concurs televizat. Era căutat de poliție pentru 31 de violuri și crime

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge", a precizat un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Descoperire șocantă pe terasa unui bloc din București. Cadavrul unui bărbat z, găsit legat de picioare și de gât
Descoperire șocantă pe terasa unui bloc din București. Cadavrul unui bărbat z, găsit legat de picioare și de gât

Polițiștii din București anchetează moartea suspectă a unui bărbat care a fost găsit legat pe terasa unui bloc. Forțe de poliție și echipaje de ambulanță au fost trimise la fața locului.

Un criminal în serie a apărut zâmbind la un concurs televizat. Era căutat de poliție pentru 31 de violuri și crime
Un criminal în serie a apărut zâmbind la un concurs televizat. Era căutat de poliție pentru 31 de violuri și crime

Un criminal în serie z a apărut la un concurs televizat în timp ce poliția îl căuta pentru violarea și uciderea unor copii și adulți.

Accident de muncă pe şantierul A7. Un lucrător a decedat
Accident de muncă pe şantierul A7. Un lucrător a decedat

Un bărbat care lucra pe şantierul autostrăzii A7, pe raza comunei Dumbrava, a murit după ce a căzut de la aproximativ opt metri, în acest caz fiind întocmit un dosar penal, a informat, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.