Urmărire pe străzile din București, terminată la spital pentru un polițist. Șoferul urmărit a intrat frontal în autospecială

×
Codul embed a fost copiat

O urmărire pe străzile Capitalei s-a încheiat, în noaptea de duminică spre luni, la spital, pentru un agent de la rutieră.

Oamenii legii au vrut să oprească un şofer şi goana s-a sfârşit cu un accident violent. În scurt timp, a ieşit la iveală că individul era băut şi consumase şi substanţe interzise.

În impact a fost rănit şi un alt poliţist din autospecială, dar şi un pasager din maşina fugarului.

Accidentul s-a petrecut pe Şoseaua Colentina, din Sectorul 2 al Capitalei. Şoferul de 31 de ani, care avea și un pasager în mașină, nu ar fi vrut să oprească la semnalul poliţiştilor, aşa că agenţii au pornit în urmărirea lui. La un moment dat, unul dintre oamenii legii a intrat cu autospeciala pe contrasens, ca să-l blocheze, şi autoturismele lor s-au ciocnit frontal.

Martor: „Eu am văzut foarte multe mașini de poliție prima oară, dar pe urmă am văzut mașina blocată și după ce am trecut eu, cred că la două minute s-a blocat și circulația. Ori avea viteză ori n-a vrut să oprească și a intrat în mașina de poliție, polițistul am auzit că era rănit, dar șoferul mașinii ar fi ieșit pe picioare, dar a coborât amețit.”

Citește și
deversare chimica
Accident chimic la o fabrică din Timiș. Substanța scursă provoacă leziuni interne și cancer

Alcooltestul a lămurit în scurt timp că şoferul de 31 de ani avea o alcoolemie de 0,41 la mie. În plus, a fost testat şi pentru droguri şi rezultatul a fost pozitiv. Aşa că a fost condus la sediul Institutului de Medicină Legală pentru recoltarea probelor de sânge.

Între timp, agentul care conducea autospeciala a fost transportat la spital, iar surse din poliţie spun că ar fi suferit leziuni la coloană. Răniți au fost și colegul lui, dar și pasagerul din mașina fugarului.

Șofer: „Mie-mi pare rău de acest polițai, eu vreau ca să...”

Reporter:De ce ai fugit, ai consumat și droguri?

Șofer: „Nu. Eu vreau să mă văd neapărat cu el, pentru că accidentul a fost cu mine”

În zona unde s-a produs accidentul au fost mobilizate numeroase echipaje de poliţie, iar circulaţia rutieră a fost blocată, pentru zeci de minute, pe o porţiune de câteva sute de metri.

Martor: „Am văzut foarte multe mașini de poliție că vin în direcția asta și când am ajuns erau vreo 20 de mașini de poliție.”

Polițiștii au deschis un dosar penal şi fac acum anchetă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Tânără preluată de elicopterul SMURD după un accident cu ATV-ul, pe pârtia Vârtop-Arieşeni din Alba
Tânără preluată de elicopterul SMURD după un accident cu ATV-ul, pe pârtia Vârtop-Arieşeni din Alba

O tânără de 21 de ani a făcut accident cu ATV-ul pe pârtie și a fost dusă cu elicopterul SMURD la spitalul din Oradea. Fata a fost rănită serios, duminică, după accidentul produs pe pârtia Vârtop-Arieşeni.

Accident chimic la o fabrică din Timiș. Substanța scursă provoacă leziuni interne și cancer
Accident chimic la o fabrică din Timiș. Substanța scursă provoacă leziuni interne și cancer

O scurgere de substanţă chimică s-a produs vineri, la o fabrică de spumă poliuretanică, din oraşul Buziaş, judeţul Timiş. Accidentul chimic s-a produs într-o hală a firmei unde s-a deversat substanţa izocianat, din mai multe butoaie neasigurate.  

Daniel Chițoiu cere noi expertize în procesul accidentului în care a fost implicat. Au murit doi oameni
Daniel Chițoiu cere noi expertize în procesul accidentului în care a fost implicat. Au murit doi oameni

Fostul ministru de finanțe Daniel Chițoiu cere noi expertize în procesul în care este judecat pentru ucidere din culpă. În decembrie 2019 ar fi provocat, în Argeș, un accident de circulație în urma căruia au murit doi bătrâni, soț și soție.

Legătura dintre sare și riscul unui accident vascular cerebral sau infarct. Explicațiile medicilor
Legătura dintre sare și riscul unui accident vascular cerebral sau infarct. Explicațiile medicilor

Organismul uman are nevoie zilnic de o cantitate mică de sodiu, ca să funcționeze corect. O găsim într-o linguriță de sare, iar 90% din sarea consumată se elimină prin urină.

O femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren
O femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren

O femeie de 35 de ani, pasageră într-o mașină, a ajuns marți seară la spital în urma unui accident petrecut la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere din localitatea Giarmata Vii, județul Timiș.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.