Urmărire spectaculoasă în Dâmbovița. Un tânăr jefuit de tâlhari a condus kilometri întregi pe urmele lor. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Urmărire spectaculoasă, după un jaf în plină zi, petrecut în Dâmboviţa. Un tânăr şi iubita lui, ieşiţi la pescuit, au văzut cum un vehicul cu patru indivizi opreşte lângă maşina lor, iar tâlharii le fură ghiozdanul - în care aveau banii şi telefoanele.

 

Bărbatul nu s-a pierdut cu firea şi a pornit într-o cursă nebună.

Tâlharii au folosit și un copil, pe care l-au trimis, cel mai probabil, în recunoaștere. Acesta s-a apropiat de cele două persoane care se relaxau pe malul apei și le-a cerut bani

Victimele se gândesc că fusese trimis înainte să tatoneze terenul, sa vadă dacă în mașina parcată lângă baltă se aflau bani sau bunuri de valoare. Imediat după ce a venit băiatul să cerșească au auzit portiera trântită a mașinii personale. Atunci tânărul a abandonat lansetele, a lăsat-o pe iubita lui pe malul lacului și a realizat că din mașină dispăruse un rucsac în care aveau actele și banii.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu
Președintele Iohannis a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu

Răufăcătorii au abandonat prada ca să scape

Apoi a văzut patru indivizi îmbrăcați în negru care s-au suit într-o mașină și au demarat în trombă. Tânărul s-a urcat la volanul mașinii și i-a urmărit kilometri întregi, în care indivizii l-au șicanat, iar la un moment dat au dat în marșarier încercând să-i lovească autoturismul.

Mașina în care se aflau indivizii nu avea numere de înmatriculare însă tânărul a filmat tot și la un moment dat a observat cum rucsacul este aruncat pe geamul mașinii pe care o urmărea, apoi banii sunt și ei aruncați undeva pe câmp. S-a dus imediat la poliție și în ciuda faptului că prejudiciul a fost recuperat, doi dintre cei patru indivizi au fost arestați pentru tâlhărie și doi sunt căutați în continuare.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Urmărire în trafic în Vrancea. Un cetăţean străin a lovit o mașină și a fugit de la locul accidentului
Urmărire în trafic în Vrancea. Un cetăţean străin a lovit o mașină și a fugit de la locul accidentului

A fost alertă maximă, aseară, pe drumul naţional 2 în Vrancea. Un cetăţean străin a lovit o mașină și a fugit de la locul accidentului.

Președintele Iohannis a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu
Președintele Iohannis a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, ministrului Justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru.

Urmărire cu focuri de armă pentru prinderea unui hoţ din Maramureş care a furat un cap de TIR
Urmărire cu focuri de armă pentru prinderea unui hoţ din Maramureş care a furat un cap de TIR

Bărbatul în vârstă de 27 de ani, fără permis, a furat un cap de tir din localitatea Sighetu Marmaţiei şi a gonit 80 de kilometri până când poliţiştii au reuşit să îl oprească.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.