Valeriu Gheorghiţă a anunțat că va fi organizat un maraton al vaccinării la Bucureşti, în perioada 7-9 mai

Valeriu Gheorghiţă
Agerpres

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că în prima jumătate a lunii mai va avea loc în Bucureşti un maraton al vaccinării similar celui organizat zilele acestea la Timişoara.

Până sâmbătă seară, la ora 20:00, fuseseră vaccinate aproape 3.200 de persoane, în cadrul maratonului de la Timişoara, transmite News.ro.

Medicul Valeriu Gheorghiţă declară că evenimente similare celui de la Timişoara, unde zilele acestea are loc un maraton al vaccinării, vor fi organizate şi în alte oraşe, el arătând că a discutat deja cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din România, care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza astfel de evenimente de vaccinare, prin implicarea personalului medical şi a corpului academic.

Un astfel de maraton a fost deja programat, de altfel, pentru prima jumătate a lunii viitoare, în Capitală.

„Pe 7-9 mai va fi acest maraton al vaccinării la Bucureşti. Foarte probabil, locaţiile vor fi două: la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Trebuie să combinăm acest eveniment medical cu unul social şi cultural. Va fi nevoie doar de cartea de identitate", a declarat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă seară la Antena 3.

Citește și
Primul centru de vaccinare direct în mașină din România. Unde și când se va deschide
Primul centru de vaccinare direct din mașină din România. Unde a fost deschis

Gheorghiţă a menţionat că la maratonul de la Bucureşti se va putea vaccina oricine, indiferent unde are domiciliul.

„Cu siguranţă este un eveniment care, aşa cum am observat la Timişoara, este aşteptat de multă lume, pentru că realmente sunt persoane care din comoditate nu intră pe platformă să se programeze, sunt persoane care nu se descurcă să intre pe platformă şi atunci cred că flexibilitatea şi adaptabilitatea la situaţia reală trebuie să fie în momentul de faţă extrem de importantă”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte rapelul pentru cei care se vaccinează în cadrul acestor vaccinări de tip maraton, medicul a precizat că se vor organiza evenimente similare, la trei săptămâni în cazul celor în care se foloseşte serul Pfizer, iar cei care nu se pot prezenta la maraton pot face rapelul în centrele care folosesc acelaşi tip de vaccin.

Conform medicului, până sâmbătă seară, la ora 20:00 fuseseră vaccinate aproape 3.200 de persoane, în cadrul maratonului din Timiş.

Şi în municipiul Deva, unde sâmbătă a devenit operaţional primul centru drive thru, au fost vaccinate 600 de persoane, a adăugat Gheorghiţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate
Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate

Maratonul vaccinărilor de la Timișoara continuă și se bucură de succes. În primele ore de la debut, peste 2.500 de persoane au fost imunizate, dintre care 300 doar în timpul nopții. Oamenii trebuie să se prezinte doar cu buletinul.

Primul centru de vaccinare direct din mașină din România. Unde a fost deschis
Primul centru de vaccinare direct din mașină din România. Unde a fost deschis

Centrul de vaccinare drive-through de la Deva, primul de acest fel din ţară, s-a deschis sâmbătă cu câteva minute mai devreme de ora programată, deoarece doritorii se prezentaseră deja pentru imunizare.

Maraton de vaccinări
Maraton de vaccinări "la liber" în Timişoara. Printre primii, solistul Cargo, trupa care şi-a pierdut liderul din cauza COVID

Pentru că la început de vară să fie imunizate măcar 5 milioane de persoane, autoritățile au început un maraton de vaccinări în deplasare.

90.400 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat
90.400 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat

90.400 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara
Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara

Poșta Română a anunșat că furtul a 16 saci cu suma de 10 milioane de lei, de la sediul central din Timișoara, nu afectează distribuirea pensiilor şi a presaţiilor sociale.