Valeriu Gheorghiță susține că CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare şi de informare privind vaccinarea

Valeriu Gheorghiţă
Agerpres

Medicul Valeriu Gheorghiţă a declarat că nu au existat fonduri pentru campania de comunicare şi de informare privind vaccinarea.

Şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), medicul militar Valeriu Gheorghiţă, afirmă că structura pe care o conduce nu a avut la dispoziţie fonduri pentru organizarea unei campanii de informare privind beneficiile vaccinării, transmite News.ro.

„Nu s-au alocat bani, sau cel puţin CNCAV-ul, comitetul pe care eu îl coordonez, nu a avut fonduri pentru campania de comunicare şi de informare. Obiectivul campaniei de comunicare şi de informare pe care noi l-am avut încă de la început, din noiembrie, a fost de promovare a încrederii populaţiei în ştiinţă şi în sistemul medical, în medici, tocmai pentru că pandemia este o problemă medicală”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă duminică, la B1 TV.

Acesta a reclamat campania anti-vaccinare foarte prezentă în spaţiul public în România, inclusiv la radio sau televiziuni, el afirmând că aceasta este un fenomen „regretabil”, care „face diferenţa” între România şi alte state.

„Este o problemă de sănătate publică şi aş îndrăzni să spun că este o problemă chiar de siguranţă naţională, tocmai de aceea cred că trebuie să fim extrem de precauţi în momentul în care dăm autoritate unor persoane care nu au expertiza necesară să vorbească pe teme. În perioada pandemiei am observat cu toţii că fenomenul de dezinformare a luat amploare foarte mult”, a adăugat medicul.

Citește și
Vaccinare
52.815 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Ministrul Educaţiei:
Ministrul Educaţiei: "Chiar şi în universităţi avem o rată de vaccinare sub media europeană"

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că în universităţile din România, „unde ar trebui să fim cu cea mai mare înţelegere faţă de importanţa vaccinării”, rata de vaccinare anti-COVID este sub media europeană.

52.815 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
52.815 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Un număr de 52.815 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost istrate în ultimele 24 de ore.

Mesajul tulburător al unui preot din Ardeal: ”Vaccinați-vă ca mine sau nevaccinați-vă ca alții. Un singur lucru vă rog”
Mesajul tulburător al unui preot din Ardeal: ”Vaccinați-vă ca mine sau nevaccinați-vă ca alții. Un singur lucru vă rog”

”M-am vaccinat fluierând și o să fac și boosterul”, transmite preotul Crin-Triandafil Theodorescu. ”Dacă virusul ăsta nu-i nici de la lilieci, nici din laboratoarele chinezești, dacă virusul ăsta e examenul iubirii la care tocmai participăm?”, spune el.

Raed Arafat, apel către parlamentari să aprobe de urgenţă legea care permite fie vaccinarea, fie testarea periodică
Raed Arafat, apel către parlamentari să aprobe de urgenţă legea care permite fie vaccinarea, fie testarea periodică

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă, vineri seară, că avem nevoie urgenţă de o lege care să prevadă fie vaccinarea personalului din anumite domenii, fie testarea periodică.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.