Vela propune realizarea unor sensuri unice pentru decongestionarea traficului din Capitală

Ion Marcel Vela
Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, propune realizarea unor sensuri unice în zonele aglomerate din Bucureşti, pentru decongestionarea traficului.

Vela a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că tot ce ţine de fluxul de circulaţie din Bucureşti este atributul Primăriei Generale şi nu al Ministerului de Interne, scrie News.ro.

"Tot ce înseamnă flux de circulaţie acum, intersecţii, semafoare, indicatoare, toate acestea sunt atributul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, nu al Ministerului de Interne. Noi intervenim cu Poliţia Rutieră doar pentru a dirija circulaţia. Pe lângă toate primăriile din România există o instituţie numită Comisia de sistematizare rutieră, o comisie cu care eu, la Caransebeş, am lucrat 12 ani. Acolo se pot decide lucruri importante pentru Unitatea Teritorial istrativă pe care o conduci ca primar general şi ca şi Consiliu General”, a afirmat Vela.

El a spus că pentru evitarea aglomeraţiilor în trafic propune realizarea de sensuri unice.

"Punctul meu de vedere, dacă vreţi vă spun şi îl voi spune şi consilierilor locali şi doamnei primar general, este realizarea unor fluxuri de circulaţie pe străzi sau bulevarde care să cuprindă doar un singur sens de mers, nu două, pentru a nu se crea acele conflicte în intersecţii care se aglomerează şi care pe străzi scurte, la rândul lor, creează în lanţ alte aglomerări în circulaţia rutieră, în special dimineaţa când vine lumea spre serviciu sau spre şcoli şi după-amiaza”, a explicat ministrul.

El a mai spus că se poate face un studiu în acest sens, cu zonele aglomerate, la care poate participa şi Inspectoratul General de Aviaţie.

"Pentru a elimina aceste puncte de conflict rutier, cred că avem atâta înţelepciune să ne uităm pe o hartă, să facem o analiză cu drone, cu ce doriţi, Inspectoratul General de Aviaţie al ministerului este la dispoziţie pentru a face un studiu, o cercetare din aer, cu zonele aglomerate şi atunci punctul meu de vedere propus către această comisie, către consilierii generali, către doamna primar este ca în comisia domniilor lor şi mandatul către Poliţia Rutieră care este şi ea membră în acea comisie, dar minoritară”, a explicat Vela.

El consideră că în zonele unde sunt străzi paralele pot fi realizate sensuri unice.

Citește și
DIICOT
Clanul Sportivilor, în vizorul DIICOT. Ce au făcut membrii după mai multe furturi în Elveția

"O părere strict tehnică va fi acesta: să găsim variantă de sens unic pentru a grăbi circulaţia din oraş pentru că avem străzi paralele destul de aproape în care pe o parte te duci, pe una te întorci, nu trebuie pe o distanţă de 100 de metri, 200 de metri să fie aceleaşi străzi cu dublu sens. Dacă vom observa şi parcările sau mă rog prima bandă ocupată de maşini, nu e greu să ne dăm seama că în Bucureşti traficul este infernal din cauza unora care nu gândesc”, a mai spus Vela.

Întrebat la cine se referă, ministrul a răspuns: "De la miniştri până la primar general, îi aveţi dumneavoastră acolo pe Google, puteţi să îi căutaţi”.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Cea mai amplă grevă din ultimii 24 de ani, în Franța. Ciocniri violente între manifestanți și jandarmi
Cea mai amplă grevă din ultimii 24 de ani, în Franța. Ciocniri violente între manifestanți și jandarmi

Curse de tren anulate, zi fără metrou sau autobuze și peste 250 de manifestații organizate. În Franța a început astăzi cea mai amplă grevă din ultimii 24 de ani.

Clanul Sportivilor, în vizorul DIICOT. Ce au făcut membrii după mai multe furturi în Elveția
Clanul Sportivilor, în vizorul DIICOT. Ce au făcut membrii după mai multe furturi în Elveția

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Arad au făcut, miercuri, trei percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Arad pentru a destructura o grupare specializată în trafic de migranţi.

Autospecială de poliție, izbită în trafic și răsturnată, în Capitală. Trei polițiști au ajuns la spital
Autospecială de poliție, izbită în trafic și răsturnată, în Capitală. Trei polițiști au ajuns la spital

Trei polițiști aflați în misiune au ajuns la spital duminică seară, după ce autospeciala lor a fost izbită de un autoturism într-o intersecție din București.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.