Un tramvai cu zeci de călători a fost izbit de o basculantă, la Ploiești

×
Codul embed a fost copiat

Momente de panică joi la prânz, în Ploieşti. Un tramvai cu zeci de călători a fost izbit puternic de o basculantă, într-un sens giratoriu. O femeie a avut nevoie de îngrijiri, iar ancheta este în plină desfăşurare.

Incidentul a avut loc în zona de vest a municipiului Ploieşti. Tramvaiul abia plecase din staţie şi nu avea viteză, doar că în apropiere se află un sens giratoriu. Şoferul unei basculante nu ar fi zărit la timp tramvaiul şi nu i-a acordat prioritate - spun poliţiştii veniţi să facă cercetări la faţa locului.

În tramvai se aflau 30 de călători. Aceştia susţin că deodată au auzit o bubuitură puternică şi cei care stăteau pe scaunele din dreapta s-au şi trezit cu cioburi peste ei, după ce un geam s-a spart în impactul puternic.

Totuşi, o femeie în vârstă de 36 de ani a avut nevoie de asistenţă medicală la scurt timp după incident, însă pasagera a refuzat apoi transprotul la spital. Şoferul basculantei riscă o amendă de 870 de lei, dar şi suspendarea permisului de conducere pentru două luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Circulația pe linia 41 a fost blocată, după ce un tramvai a deraiat de pe șine
Circulația pe linia 41 a fost blocată, după ce un tramvai a deraiat de pe șine

Cirulaţia tramvaielor de pe linia 41 din Capitală a fost întreruptă marți seară timp de două ore, după ce unul dintre tramvaie a deraiat în apropierea podului Grant, când se deplasa dinspre bulevardul Ion Mihalache către Piața Crângaşi.

Gabriela Firea: Linia de tramvai să devină bandă unică şi pentru autobuze
Gabriela Firea: Linia de tramvai să devină bandă unică şi pentru autobuze

Aproximativ 6.000 de elevi din cinci şcoli bucureştene din sectoarele 1 şi 6 vor merge la cursuri cu autobuze speciale, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Postarea virală a Ambasadei Suediei, după ce un tramvai a lovit un BMW în Capitală
Postarea virală a Ambasadei Suediei, după ce un tramvai a lovit un BMW în Capitală

Ambasada Suediei, recunoscută pentru postarile inedite de pe pagina oficială de Facebook, a făcut furori cu o nouă poză, de data aceasta implicându-se în disputa recentă „tramvai versus BMW”.

Pedeapsa primită de șoferul BMW-ului tamponat de tramvai în Capitală. Ce riscă vatmanul
Pedeapsa primită de șoferul BMW-ului tamponat de tramvai în Capitală. Ce riscă vatmanul

S-au luat măsuri în cazul incidentului rutier din Capitală, unde un vatman a tamponat intenţionat o mașină BMW, care se afla pe linia de tramvai. Poliţia rutieră i-a suspendat permisul şoferului maşinii şi i-a dat o amendă de peste 2.000 de lei.

Recomandări
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. „Continuăm cu toată forţa”. Teheranul a răspuns cu rachete
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. „Continuăm cu toată forţa”. Teheranul a răspuns cu rachete

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat mai amplu atac din istorie împotriva vechiului său dușman, care a distrus uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și a eliminat întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.