România, te iubesc! Vinul românesc are un potențial uriaș, de multe ori ignorat

×
Codul embed a fost copiat

Reportajul ”Viitor de viță veche”, realizat de Paul Angelescu, va fi difuzat duminică, 17 octombrie, la ”România, te iubesc!”. Intrăm în lumea selectă a vinului și vizităm o parte din cramele care și-au deschis larg porțile pentru turiști.

Avem peste 180.000 de hectare de viță de vie și suntem pe locul 5 în Europa la suprafața cultivată. Este un potențial uriaș, de multe ori ignorat.

După zeci de ani de comunism, când vinul însemna ”cantitate”, în loc de ”calitate”, și o perioadă de tranziție în care viile au fost lăsate de izbeliște, viticultura din România a început să iasă din nou la lumină cu ajutorul fondurilor europene.

Duminică, 17 octombrie, la PRO TV, vă arătăm un labirint subteran de 3 kilometri, săpat în rocă vulcanică, unde se face șampanie după metodele tradiționale din Franța.

Apoi, mergem într-o podgorie cu vie veche de 100 de ani, dar și într-un sat în care, de sute de ani, fiecare gospodărie are propria cramă săpată în deal.

Citește și
Un z și o columbiancă au învățat să facă vin în Oltenia și și-au dezvoltat propria vinărie în Franța
Un z și o columbiancă au învățat să facă vin în Oltenia și și-au dezvoltat propria vinărie în Franța

 

Aflăm de la doi tineri antreprenori cum se poate începe de la zero, cu ajutorul fondurilor europene, o mică afacere în domeniul viticol.

Și îl cunoștem pe oenologul român care a produs vinul oficial al campionatului mondial de fotbal din Africa de Sud. Mergem și pe malurile Dunării, să aflăm cum a reușit o cramă să atragă aproape 15.000 de vizitatori într-un singur an.

Viitor de viță veche”, duminică, 17 octombrie, ora 18:00, la PRO TV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Un viticultor Italian a adus cu avionul privat mai multe muncitoare românce la muncă în vie
Un viticultor Italian a adus cu avionul privat mai multe muncitoare românce la muncă în vie

Un viticultor italian din orăşelul Termeno, în provincia Bolzano (nord), Martin Foradori Hofstatter, a închiriat un avion de mici dimensiuni pentru a aduce din România o echipă de femei care lucrează pentru el de ani de zile, relatează AFP.

Un z și o columbiancă au învățat să facă vin în Oltenia și și-au dezvoltat propria vinărie în Franța
Un z și o columbiancă au învățat să facă vin în Oltenia și și-au dezvoltat propria vinărie în Franța

După 7 ani petrecuți în viile din Drăgășani, de care s-au îndrăgostit, doi tineri, el z, ea columbianca, și-au împlinit visul de a face viticultură de calitate, în Alsacia.

E.U. YES LA VOT. Afacerile care au înflorit cu bani UE: ”Nu reușeam fără fonduri europene”
E.U. YES LA VOT. Afacerile care au înflorit cu bani UE: ”Nu reușeam fără fonduri europene”

România este pe locul 5 în Uniunea Europeană, ca suprafaţa cultivată cu viţă de vie şi acesta este unul dintre domeniile cu cea mai mare absorbţie a fondurilor europene de la noi.

Strugurii de masa, la mare cautare dupa unul dintre cei mai buni ani din viticultura Romaniei. Cu cat se vinde un kilogram
Strugurii de masa, la mare cautare dupa unul dintre cei mai buni ani din viticultura Romaniei. Cu cat se vinde un kilogram

Strugurii de masa au fost vedete, la Valea Calugareasca! Doritorii au putut testa o sumedenie de soiuri, pentru a-si desemna preferatul.

Zonele din Romania unde seceta a fost mana cereasca pentru cultivatori. Cine sunt romanii care se mandresc cu recolte-record
Zonele din Romania unde seceta a fost mana cereasca pentru cultivatori. Cine sunt romanii care se mandresc cu recolte-record

Bun si dulce va fi vinul anului 2015, pentru ca vara extrem de calduroasa a dat strugurilor un continut ridicat de zahar si o aroma unica. Daca pentru restul agricultorilor seceta a insemnat dezastru, pentru viticultori a fost invers.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.