Viktor Orban, mesaj anti-Ucraina transmis direct de pe pământ românesc. Premierul maghiar a tunat la Băile Tușnad

×
Codul embed a fost copiat

Viktor Orban a ajuns, sâmbătă, la Băile Tușnad, la a 33-a ediție a Școlii de Vară. Oficialul a ținut un discurs de aproape o oră și jumătate, în care a vorbit și despre viitorul Uniunii Europene.

Dar și despre cel al Ucrainei, pe care nu o vede nici în UE, nici în NATO. Orban considera că Uniunea „trebuie să plătească prețul” războiului din țara vecină.

Potrivit Agerpres, peste 7.000 de persoane s-au înregistrat pentru a fi de față la cuvântarea premierului ungar.

Din motive de securitate au fost și indivizi care nu au fost acceptați. Este pentru a doua oară când cei care vor, să participe la acest moment trebuie să treacă prin această procedură.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Va trebui să ne pregătim, că Ucraina nu va deveni nici țară membră NATO, nici țară membră a UE, pentru că noi, europenii, nu avem bani suficienți pentru toate acestea. Ucraina va intra în statul de buffer zone și dacă suntem norocoși atunci vor exista garanții internaționale stabilite prin acorduri semnate între SUA și Rusia, dacă suntem norocoși și Uniunea va participa în acest acord, va fi inclusă în acest acord”.

Citește și
viktor orban
Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Viktor Orban anunță „dezintegrarea” Occidentului, la Băile Tușnad: „Sunt doi sori pe cer şi a apărut o contradicţie”
Viktor Orban anunță „dezintegrarea” Occidentului, la Băile Tușnad: „Sunt doi sori pe cer şi a apărut o contradicţie”

Viktor Orban a militat pentru pace la la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad. Ucrainenii cred că îşi apără ţara, în timp ce ruşii cred că se apără de NATO, iar ambele părți au suferit pierderi grave și nu vor să se oprească.

Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta
Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta

Tema întrării României în spațiul Schengen, pe cale terestră, a fost reluată, cu prilejul vizitei premierului maghiar, Viktor Orban, în România.

Ce au vorbit Ciolacu și Orban. Premierul Ungariei promite că va ajuta România în aderarea deplină la Schengen
Ce au vorbit Ciolacu și Orban. Premierul Ungariei promite că va ajuta România în aderarea deplină la Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a avut, vineri, o discuţie pragmatică cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, pe subiectele de interes comun ale cooperării bilaterale.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.