De ce trec credincioșii pe sub masă în Vinerea Mare. Semnificația gestului din bătrâni
Vinerea Mare este cunoscută în popor și drept Vinerea Neagră sau Seacă, o zi de post negru și rugăciune pentru credincioși.
În toate bisericile este scos din altar Epitaful, iar oamenii trec pe sub masa pe care este așezat și se închină, ca la mormântul Mântuitorului.
Unul dintre cele mai profunde și încărcate de semnificație momente ale zilei este scoaterea epitafului din altar. Pe acesta este reprezentată scena punerii lui Iisus în mormânt. La Galați, ritualul a fost săvârșit de Arhiepiscopul Casian.
Apoi, oamenii aduc flori pe care le așază pe Epitaf, ca și cum le-ar depune la mormântul Mântuitorului. Cel mai așteptat moment este cel al trecerii pe sub masă. Primii au fost copiii.
În multe zone din ţară, credincioșii trec pe sub masă o dată, pentru a rememora jertfa lui Hristos. Cei care trec de trei ori ilustrează cele trei zile în care Iisus a stat în mormânt.
IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos: „Domnul și Dumnezeu nostru Iisus Hristos răstignit pe cruce pentru a răstigni păcatul și moartea. Și în același timp, pentru a celebra cea mai mare taină spre folosul nostru: iertarea. Iubirea e medicamentul Învierii sufletului și trupului."
Credincioși: „Trebuie să fim mai buni față de toți, de aproapele nostru. Să fim mai curați, mai liniștiți, să facem fapte bune." (...)
„Să întâmpinăm Paștele cu suflet curat și binecuvântat."
(...)
„Cred că ne re-purificăm și renaștem. Mai ales copiii ăștia mici. Asta e cel mai important pentru ei."
(...)
„Așa am apucat de la bătrâni. Cu gând de sănătate, liniște în familie."
Vineri seară, la ultima Denie, în toate bisericile se va cânta Prohodul Domnului - de preoţi și credincioși, iar la final lumea va înconjura lăcaşul de cult, cu lumânări în mâini.