Visarion Alexa chema femeile la spovedanie după ce le agresa sexual. Preotul avea conversații cu victimele pe Telegram

×
Codul embed a fost copiat

Preotul Visarion Alexa, aflat sub control judiciar pentru agresiune sexuală, este așteptat să sosească, din nou, la Parchetul General, unde continuă percheziția informatică începută marți.  

Anchetatorii vor să recupereze din telefonul său discuțiile purtate cu femeile care au depus plângere împotriva lui.

Părintele Visarion Alexa este așteptat, din nou, la Parchetul General, pentru a se supune percheziției informatice făcute de anchetatori. Acesta nu este audiat, dar trebuie să fie de față atunci când procurorii îi verifică telefonul.

Visarion Alexa chema femeile la spovedanie

Anchetatorii vor să recupereze dialogurile pe care el le-a purtat pe Telegram, o aplicație prin intermediul căreia el comunica cu femeile care îl acuză acum. În acele conversații, el insista să le vadă din nou și le chema pe femei la spovedanie.

Preotul a recunoscut de două ori acuzațiile care i se aduc, o dată în fața polițiștilor, iar a doua oară în fața șefilor săi de la Patriarhie.

Citește și
Încă cinci femei au depus plângeri împotriva preotului Visarion Alexa
Încă cinci femei au depus plângeri împotriva preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală

Pe lângă femeia care l-a acuzat inițial de abuz sexual au mai apărut, între timp, alte cinci plângeri asemănătoare instrumentate și investigate în acest moment de polițiștii Secției 20.

Preotul a fost miercuri și la controlul judiciar la care trebuie să se prezinte de trei ori pe săptămână, la postul de poliție din Joița, acolo unde are domiciliul.

Nu este exclus ca alte victime să apară pe parcursul investigației.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Vasile Bănescu a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Care este rolul duhovnicului
Vasile Bănescu a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Care este rolul duhovnicului

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Precizările vin în plin scandal în care este implicat preotul Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală.

Încă cinci femei au depus plângeri împotriva preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală
Încă cinci femei au depus plângeri împotriva preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală

Tribunalul București a menținut luni măsura controlului judiciar asupra preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresarea sexuală a unei enoriașe. Între timp, alte cinci femei au depus plângeri împotriva feței bisericești.

Acuzat de agresiune sexuală, preotul Visarion Alexa și-a recunoscut faptele în fața superiorilor
Acuzat de agresiune sexuală, preotul Visarion Alexa și-a recunoscut faptele în fața superiorilor

Acuzat de agresiune sexuală, preotul Visarion Alexa și-a recunoscut faptele în fața superiorilor de la Arhiepiscopia Bucureștilor care cercetează cazul său.

Apar alte femei care îl acuză pe Visarion Alexa de atingeri nepotrivite. O tânără vorbește chiar de un viol
Apar alte femei care îl acuză pe Visarion Alexa de atingeri nepotrivite. O tânără vorbește chiar de un viol

Problemele preotului Visarion Alexa se complică, după ce polițiștii secției 20 din București cercetează încă o posibilă agresiune sexuală, pe lângă cea de care este acuzat oficial.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.