Ce i-a spus Răzvan Ciobanu la telefon prietenului de la care a împrumutat maşina. Ultima discuţie

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii au obţinut primele date din calculatorul maşinii de teren conduse de Răzvan Ciobanu. Expertiza preliminară indică faptul că airbag-urile s-au deschis la 126 de kilometri pe oră, viteza din momentul producerii accidentului.

Cu 126 de kilometri pe oră nu e de mirare că maşina condusă de creatorul de modă a rupt mai mulţi copaci.

Toate datele adunate de experţi au fost trimise şi producătorului maşinii de teren, pentru a fi confirmate.

De asemenea, proprietarul maşinii conduse de creatorul de modă a fost audiat în cadrul dosarului penal deschis după moartea vedetei.

Acesta le-a spus anchetatorilor că designerul a condus maşina pe autostradă, din Bucureşti până în Mamaia, unde au ajuns în noaptea de Înviere, respectiv sâmbătă spre duminică.

Citește și
Răzvan Ciobanu
Trupul lui Răzvan Ciobanu depus la capelă. FILMUL ultimelor ore de viață refăcut de anchetatori

Acesta a motivat că i-a dat cheile lui Răzvan Ciobanu să îi conducă maşina pentru că ştia că designerul nu obişnuieşte să consume alcool.

Cei doi au mers la festivalul de muzică electronică din Mamaia Nord, unde au stat câteva ore, iar după miezul nopţii creatorul de modă a plecat cu maşina.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că Răzvan Ciobanu i-a răspuns la telefon duminică şi i-a confirmat că se vor întâlni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Motivul pentru care Răzvan Ciobanu a plecat din Mamaia în mijlocul nopții
Motivul pentru care Răzvan Ciobanu a plecat din Mamaia în mijlocul nopții

Răzvan Ciobanu va fi înmormântat joi în cimitirul Progresul din Capitală. Pe de altă parte, anchetatorii susțin că este exclusă crima în cazul morții cunoscutului creator de modă.

Trupul lui Răzvan Ciobanu depus la capelă. FILMUL ultimelor ore de viață refăcut de anchetatori
Trupul lui Răzvan Ciobanu depus la capelă. FILMUL ultimelor ore de viață refăcut de anchetatori

Este exclusă crima în cazul morții lui Răzvan Ciobanu. La această concluzie au ajuns anchetatorii, în urma tragicului accident în care şi-a pierdut viaţa cunoscutul designer.

Răzvan Ciobanu nu a fost victima unei crime. Cele două ipoteze verificate de anchetatori
Răzvan Ciobanu nu a fost victima unei crime. Cele două ipoteze verificate de anchetatori

Este exclusă crima în cazul morţii lui Răzvan Ciobanu. La această concluzie au ajuns anchetatorii, în urma tragicului accident în care şi-a pierdut viaţa cunoscutul designer.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.