Vladimir Putin pretinde că e pregătit pentru un "dialog constructiv cu cei care doresc pacea"

vladimir putin
AFP

Vladimir Putin spune că este "gata" pentru un "dialog constructiv cu cei care doresc pacea". Președintele rus a făcut declarații în timpul unei întâlniri cu mediatorii africani asupra Ucrainei.

Salutăm o abordare echilibrată a prietenilor noştri africani faţă de criza ucraineană", a declarat Putin, la începutul acestei întâlniri la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), unde a sosit delegaţia africană de mediere după o deplasare la Kiev.

"Suntem deschişi unui dialog constructiv cu cei care doresc pacea bazată pe principiile justiţiei ţi ținând cont de interesele legitime ale părților", a subliniat el, potrivit Presse și Reuters, citate de Agerpres..

La Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus din nou vineri orice negociere cu Rusia după întâlnirea cu liderii africani, denunţând "o minciună" a Moscovei în plină contraofensivă a forţelor sale armate.

Potrivit lui Vladimir Putin, "în Rusia, respectăm foarte mult poziţia statelor africane în favoarea menţinerii stabilităţii (...), susținem aspiraţia lor la o politică pacifistă".

Citește și
vladimir putin
Putin anunță în ce condiții va folosi armele nucleare: „Avem mai multe decât ţările NATO”

El a adăugat că "apreciază" interesul lor de a găsi modalităţi de rezolvare a conflictului ucrainean, subliniind totodată că "întărirea cuprinzătoare a legăturilor cu ţările continentului african este o prioritate a politicii externe" a Rusiei.

Printre altele, Vladimir Putin le-a spus sâmbătă liderilor africani că exporturile de cereale ucrainene în virtutea unui acord care le asigură trecerea în siguranţă prin Marea Neagră nu ajută la rezolvarea problemelor Africii cu preţuri globale ridicate la alimente, în timp ce doar 3% au ajuns în cele mai sărace ţări, notează Reuters.

Putin: criza alimentară, provocată de accident

Putin a declarat că criza alimentară a fost provocată de acţiunile ţărilor occidentale şi nu de ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina.

Liderii din Africa de Sud, Senegal, Egipt, Zambia, Uganda, Republica Congo şi Insulele Comoro s-au întâlnit cu Putin la Palatul Konstantinovski din secolul al XVIII-lea, în speranţa de a media in conflictul cu Ucraina, după o vizită la Kiev vineri.

La rândul său, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, care conduce delegaţia africană de mediere în conflictul ucrainean, i-a spus sâmbătă liderului rus Vladimir Putin că "războiul trebuie să se termine" în Ucraina.

"Războiul nu poate dura pentru totdeauna (...). Acest război trebuie să se termine", a spus el, în cadrul unei întâlniri între liderul de la Kremlin şi mediatorii africani la Sankt Petersburg.

"Este în interesul nostru comun ca acest război să se încheie", a insistat el, subliniind că ţările africane sunt "afectate în mod negativ" de acest conflict.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Putin amenință: „Pot să distrug orice clădire din centrul Kievului. Nu există astfel de restricții”
Putin amenință: „Pot să distrug orice clădire din centrul Kievului. Nu există astfel de restricții”

După ce a eșuat în a cuceri capitala Ucrainei, în 2022, la începutul invaziei sale în țara vecină, Vladimir Putin a declarat, vineri, că „poate distruge orice clădire din centrul Kievului”, dar nu vrea să o facă.

Putin anunță în ce condiții va folosi armele nucleare: „Avem mai multe decât ţările NATO”
Putin anunță în ce condiții va folosi armele nucleare: „Avem mai multe decât ţările NATO”

Președintele rus Vladimir Putin a confirmat, vineri, că Moscova a mutat deja arme nucleare tactice în Belarus, aşa cum declarase şi preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko. Liderul de la Kremlin a spus și în ce condiții le-ar putea folosi

Putin: „Contraofensiva Ucrainei nu are nicio șansă. Pierderile lor sunt foarte mari”. Reacția lui Zelenski
Putin: „Contraofensiva Ucrainei nu are nicio șansă. Pierderile lor sunt foarte mari”. Reacția lui Zelenski

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că forțele armate ucrainene nu au "nicio șansă" de a învinge Rusia, în timp ce încearcă o contraofensivă.

Măsuri de securitate ”fără precedent” pentru Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg. Participă și două țări UE
Măsuri de securitate ”fără precedent” pentru Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg. Participă și două țări UE

Kremlinul a anunţat măsuri de securitate "fără precedent" la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, la care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să ia cuvântul vineri, în eventualitatea unor atacuri ucrainene.

Țara NATO unde se duce Putin, deși pe numele său este un mandat internațional de arestare
Țara NATO unde se duce Putin, deși pe numele său este un mandat internațional de arestare

Vladimir Putin va efectua o vizită în Turcia, deși pe numele său Curtea Penală Internațională (I) a emis un mandat de arestare. Liderul rus este prieten cu Recep Erdogan, proaspăt reales președinte, iar Turcia nu este semnatară a acordului I.

 

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.