Vreme bună și distracție pe litoralul românesc. Care sunt stațiunile cu cele mai multe hoteluri deschise

×
Codul embed a fost copiat

S-a încheiat un weekend reușit pe litoral, mai ales că vremea a fost mai degrabă una de început de vară. Termometrele au indicat 25 de grade Celsius, iar soarele s-a arătat din plin și i-a înclzit pe turiștii care au făcut baie în mare.

La amiază, plaja din Mamaia s-a animat. Vremea a fost bună pentru plajă.

La 25 de grade Celsius, în Mamaia, turiștii s-au bucurat de soare. Unii, pe șezlong, au încercat să obțină ultimul bronz de toamnă, în timp ce alții s-au bucurat de mare și au făcut o baie răcoroasă.

Reporter: "Ați stat ceva în apă".

Turist: "Da, da, e păcat la soarele ăsta frumos".

Citește și
alge
După furtunile care au distrus o bucată bună din litoral, plaja din Mamaia este sufocată acum de alge în putrefacție

Reporter: "Cum e la mare toamna?".

Turist: "E bine, prețurile sunt mai mici acum, cazările sunt acceptabile, vremea e frumoasă, am prins".

Turist: "Nu ne așteptam să fie așa frumos, e soare, apa e superbă, am intrat în apă. Am vrut să fugim de aglomerația din București și am zis să ieșim puțin să ne bucurăm de o zi la mare".

În această perioadă, cele mai multe hoteluri deschise sunt în Mamaia și Eforie Nord.

Sebastian Puznava, managerul unui hotel din Mamaia: "Avem un grad de ocupare destul de bun în perioada aceasta, 60%, deoarece tarifele sunt foarte bune. O camera pleacă de la 250, 260 de lei pe noapte cu mic dejun".

La prânz turiștii au fost poftiti la Octoberfest pe plaja cu bere rece, grătare, gulaș și fasole fiartă la foc mic.

Mihai Ștefan Ionuț, bucătar: "Avem gulaș de vită unguresc, clasicul iute, aromat. Condimentele fac diferența".

De pe masă nu a lipsit vedeta sezonului: mustul, proaspăt stors.

Roberta, angajata unei plaje: "Avem peste 50 de kilograme de struguri. Avem cele mai muncitoare fete aici alături de noi și va ieși foarte gustos".

Pe litoral și săptămâna viitoare se anunță vreme caldă, cu mult soare și temperaturi ce vor trece de 25 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Ce poți să vizitezi în orașul Constanța când nu este vreme de plajă. Top atracții turistice pe litoral
Ce poți să vizitezi în orașul Constanța când nu este vreme de plajă. Top atracții turistice pe litoral

Constanța nu înseamnă doar plajă și soare. Acest oraș de la malul Mării Negre are o istorie fascinantă, obiective culturale remarcabile și locuri perfecte de explorat în afara sezonului estival sau în zilele mai puțin însorite.

După furtunile care au distrus o bucată bună din litoral, plaja din Mamaia este sufocată acum de alge în putrefacție
După furtunile care au distrus o bucată bună din litoral, plaja din Mamaia este sufocată acum de alge în putrefacție

După furtunile din ultimele zile, plajele de pe litoralul românesc sunt sufocate de algele aduse de valuri la malul mării. În Mamaia, pe porțiuni întinse, apa arată ca o câmpie înverzită, iar turiștii nu mai au cum să intre în mare.  

Furtunile puternice vor lovi tot mai des România. Avertismentul autorităților după ciclonul devastator de pe Litoral
Furtunile puternice vor lovi tot mai des România. Avertismentul autorităților după ciclonul devastator de pe Litoral

Îngrijorate de distrugerile provocate pe litoral de ciclonul format în Marea Neagră, cel mai puternic din ultimii ani, autoritățile de mediu au lansat un avertisment. Furtuni tot mai dese vor afecta România, anunță Ministerul Mediului.

Litoralul, distrus de un ciclon din Marea Neagră: ”Crater a făcut aici! Tsunami!”. Oamenii plâng: ”Teroarea de pe lume”
Litoralul, distrus de un ciclon din Marea Neagră: ”Crater a făcut aici! Tsunami!”. Oamenii plâng: ”Teroarea de pe lume”

Pe litoral, oamenii numără pagubele după furtuna puternică de vineri noapte. Șuvoaiele au rupt plaja din Vama Veche și au distrus tot ce era pe nisip. În alte stațiuni, hoteluri, case și parcări au fost inundate.  

Staţiunea Colibiţa a rămas din nou fără apă pentru 24 ore, din cauza secetei
Staţiunea Colibiţa a rămas din nou fără apă pentru 24 ore, din cauza secetei

Staţiunea turistică Colibiţa din judeţul Bistriţa-Năsăud a rămas din nou fără apă, marţi, pentru 24 de ore, după ce operatorul regional de apă-canal a decis sistarea furnizării, pe fondul secetei.

 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.