Vremea: Meteorologii au emis avertizări nowcasting de Cod portocaliu de furtună

furtuna vijelii general
Shutterstock

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două noi avertizări nowcasting Cod portocaliu, respectiv un Cod galben de vreme instabilă, valabile în zone din Muntenia şi Crişana.  

Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, va fi Cod portocaliu de furtună în judeţul Maramureş (zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, precum şi în localităţile Borşa, Moisei şi Săcel) şi în judeţul Bihor (în: Aleşd, Dobreşti, Bratca, Vadu Crişului, Borod, Ceica, Şuncuiuş, Aştileu, Pomezeu, Ţeţchea, Auşeu, Măgeşti, Roşia, Vârciorog şi Căbeşti).

În aceste zone se vor semnala averse torenţiale, ce vor acumula peste 35 - 40 l/mp, grindină, intensificări ale vântului şi frecvente descărcări electrice.

Tot până la ora 17:00, va fi valabil un Cod galben de ploi torenţiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină, ce vizează judeţele Brăila (localităţile: Măraşu, Berteştii de Jos şi Frecăţei) şi Ialomiţa (la Giurgeni).

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Citește și
Caniculă
Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo pentru vineri și ultimul weekend din iulie
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo la munte, mare și pe regiuni
Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo la munte, mare și pe regiuni

Vineri, vremea ne aduce încă o amiază călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în vest şi în sud o să fie caniculă în unele zone. După-amiaza o să plouă în mai multe reprize la deal, la munte şi în jumătatea nordică a ţării.

Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo pentru vineri și ultimul weekend din iulie
Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo pentru vineri și ultimul weekend din iulie

Vremea de mâine va fi în continuare căluroasă, iar meteorologii anunță că disconfortul termic va fi ridicat la câmpie. În anumite zone se pot produce furtuni cu descărcări electrice, anunță istrația Națională de Meteorologie.

Vremea azi, 28 iulie. Prognoza meteo pentru București și restul țării
Vremea azi, 28 iulie. Prognoza meteo pentru București și restul țării

Avem vreme călduroasă, joi, 35 de grade în vest şi în sud-est şi o atmosferă sufocantă pe la câmpie.

Este sezonul vinetelor, iar producția e foarte bună. Cum se pot coace acasă, pe caniculă
Este sezonul vinetelor, iar producția e foarte bună. Cum se pot coace acasă, pe caniculă

Vremea foarte caldă ajută vinetele să crească, mari și frumoase. Anul trecut, am obținut cea mai mare producție de vinete din ultimii 4 ani - peste 143.000 de tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Vremea astăzi, 27 iulie. Zonele unde temperaturile ating 40 de grade și aerul devine irespirabil
Vremea astăzi, 27 iulie. Zonele unde temperaturile ating 40 de grade și aerul devine irespirabil

Miercuri avem vreme de foc în sud și în sud-est, pe unde se ating 40 de grade și aerul devine irespirabil. Temperaturile scad în celelalte zone și apar ploi destul de violente, mai ales în nord, centru, în est și la munte.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.