Vremea rea continuă în jumătate de țară, iar temperaturile au scăzut brusc: „Vor fi valori și de -9 grade Celsius”
Iarna și-a reintrat în drepturi în jumătate de țară. După ce a nins ore în șir, în zonele în care și vântul a prins putere au apărut troiene, inclusiv pe drumuri.
S-a întâmplat în Pasul Tihuța, unde mașinile fără cauciucuri în ton cu anotimpul au avut probleme.
Episodul de vreme rea continuă cu ger, după zile de primăvară aparentă.
În județul Brașov, lucrătorii de la drumuri au ieșit cu utilajele pe șosele. 170 de camioane au acționat și în Harghita, Covasna ori Sibiu.
Sărărițele au împrăștiat 1.000 de tone de material antiderapant. În centrul țării, ninsoarea a durat ore bune. La peste 1.800 de metri altitudine, în Masivul Postăvaru, viscolul a spulberat zăpada.
Vlad Spiru, salvamontist: „A început să se răcească spre seară, apoi a început o burniță care s-a transformat în zăpadă, a nins undeva la 10-15 centimetri în Poiana Brașov și în Masivul Postăvaru, s-a răcit”.
Prin comparație cu zilele trecute, temperaturile au scăzut brusc de la 15 grade ziua, la minus trei.
Mihai Huștiu, meteorolog: „Până spre miercurea, joia viitoare, temperaturile ziua vor fi între - 3 și cel mult 5 grade, iar noaptea estimăm temperaturi între - 9 și 0 grade, chiar cu valori mai coborâte pe crestele munților, unde se vor atinge rafale de peste 60-70 kilometri pe oră”.
În Pasul Tihuța din Bistrița-Năsăsud a fost viscol, iar șoferii care au tranzitat zona dintre Transilvania și Moldova au avut de înfruntat viscolul.
Un microbuz înmatriculat în Ucraina s-a defectat tocmai la cota 1.200. Șoferul a fost nevoit să îl repare deși erau minus 6 grade.
În mai mai bine de jumătate din țară vântul a avut peste 70 de kilometri pe oră la rafală, iar la munte chiar 90.