„80% din angajaţii Poştei Române au salariul minim sau puţin peste”. Sindicaliștii au protestat la Guvern

bani, lei, ron
iStock

Sindicaliştii din cadrul Poştei Române au organizat, sâmbătă, un miting de protest în faţa Guvernului întrucât sunt nemulţumiţi de salariile pe care le au şi de condiţiile de muncă.

Salariul net lunar este sub 1.700 de lei pentru aproape 80% din întreg personalul.

"Oamenii sunt în primul rând nemulţumiţi de salarizare. 80% din angajaţii Poştei Române au salariul minim sau puţin peste, cu 100 de lei peste. Sunt nemulţumiţi şi de condiţiile de muncă şi de lipsa infrastructurii IT în cadrul companiei. Creşterea preţurilor la energie, utilităţi, alimente şi toate produsele în general, coroborată cu salariile mici, i-a scos pe oameni în stradă", a spus pentru Agerpres Cristian Iancu, vicepreşedinte pentru poştă şi curierat din cadrul Blocului Naţional Sindical.

Potrivit acestuia, Poşta Română are 24.000 de angajaţi, din care circa 18.000 sunt membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR). 

Alt motiv al protestului este refuzul categoric al directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale pentru angajaţi, deşi au existat cereri din partea SLPR.

Citește și
taxi
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Salariaţii sunt nemulţumiţi de iniţiativele conducerii companiei de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor. Aceste iniţiative reprezintă cel mai dur atac din ultimii 10 ani lansat de o conducere împotriva propriilor salariaţi, consideră aceştia.

Principalele ţinte vizate în vederea şubrezirii contractului colectiv de muncă sunt, potrivit sindicaliştilor, eliminarea dreptului sindicatului de a fi parte activă în elaborarea şi evaluarea normelor de muncă; aplicarea rezultatelor normării, fără negocierea cu sindicatul; eliminarea salariilor compensatorii la concediere - minima protecţie pe care o mai oferă angajatorul unui om concediat după zeci de ani de muncă; eliminarea automatului de clase; eliminarea sporurilor de: continuitate şi cumul de funcţii (acordat acelor lucrători care suplinesc activităţi pe care ar fi trebuit sa le facă posibil salariaţi angajaţi pe locuri vacante), program fracţionat (un spor generos de 100 lei celor care prin natura locului de muncă lucrează dimineaţa 4 ore şi după-amiază încă 4 ore - alocând astfel din viaţa personală aproape o jumătate de zi).

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de încercarea constantă a directorului general de a induce în eroare salariaţii şi de a evita mijloacele de dialog social prevăzute de lege, de lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă şi protecţie, precum şi condiţiile improprii de muncă în spaţiile în care munceşte cea mai mare parte a angajaţilor şi în care sunt primiţi clienţii Poştei Române, foarte multe unităţi fiind cu igrasie, fără căldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară, fără wc, fără minimă preocupare pentru asigurarea curăţeniei.

Angajaţii Poştei afirmă că există intenţia de modificare a organigramei şi efectuarea de concedieri colective, fără a oferi sindicatului, conform legii, informaţiile necesare referitoare la modul in care va funcţiona compania după aplicarea modificărilor organigramei propuse, începând de la aparatul central, până la baza companiei.

"Facem apel către Guvernul României şi către liderii coaliţiei de guvernare. Vă solicităm să găsiţi timpul necesar pentru o analiză temeinică şi sănătoasă asupra stării acestei companii", au mai spus liderii sindicali.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Un taximetrist de 41 de ani a fost reținut pentru tentativă de viol, după ce a încercat să abuzeze de o clientă de 21 de ani, a anunțat IPJ Constanța.

Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”
Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că programele Rabla și Casa Verde ar trebui afectate de reduceri bugetare doar în ultimă instanță, prioritate având tăierile din sporuri, prime și funcții de conducere.

Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic
Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic

Primăria Capitalei le dă bani de chirie celor care trebuie să se mute din blocurile cu rism seismic care vor intra în proces de reabilitare.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.