Zăpada a făcut prăpad în solariile din Matca: Foarte grea, apoasă, un fenomen pe care nu l-am mai întâlnit. GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Căderile abundente de zăpadă de la sfârșitul săptămânii trecute au făcut prăpăd în comuna Matca, județul Galați, unul dintre cele mai mari bazine legumicole din țară.

Sute de solarii din bârne din lemn și acoperite cu folie, au cedat sub greutatea precipitațiilor. Oamenii sunt cu atât mai disperați cu cât știu ca nu vor fi despăgubiți de nimeni.

Florin Ciocan, legumicultor com. Matca: "Zăpada a fost foarte grea, foarte apoasă, a fost un fenomen cu care eu nu m-am mai întâlnit. Ar trebui sa facem solarii pe structura din fier."

La prima estimare făcută de legumicultori, peste 20% din suprafața totală de solarii a fost afectată.

Legumicultor: "Nu am mai putut sa dau zăpada jos de pe solar și au au cedat căpriorii acolo, în spate. Apoi s-a înclinat cu totul până în față. Când am văzut așa, am început sa îl tai eu, sa nu cedeze cu totul".

Citește și
frauda la telefon
ANCOM: Furnizorii de telefonie vor putea bloca apelurile internaționale care imită numere din România

Legumicultor: "A fost zăpada atâta. Avea cel puțin 70 de centimetri. A cedat solarul peste tot. Și folia, și capriorii din lemn."

Zăpada a fost atât de grea încât căpriorii din solarii au cedat. Când s-a rupt bârna din lemn, întreg solarul a fost compromis.

Locolnicii au cerut ajutor autorităților

Localnicii au solicitat ajutoare de la autorități, dar cum construcțiile nu sunt făcute din materiale ușoare nu pot fi nici măcar autorizate.

Gheorghe Marin, primarul comunei Matca: "A fost cod galben, apoi portocaliu. A distrus 200 de hectare de solarii, aproximativ 400 de familii. Din păcate legislația nu ne ajuta, legislația nu spune, dacă se distruge ceva, sa se dea ajutoare."

Prima recoltă de legume, de castraveți și salată verde, este programată chiar în apropierea Paștelui.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
ANCOM: Furnizorii de telefonie vor putea bloca apelurile internaționale care imită numere din România
ANCOM: Furnizorii de telefonie vor putea bloca apelurile internaționale care imită numere din România

Furnizorii de comunicații care interconectează rețele internaționale vor putea bloca apelurile din străinătate cu numere naționale falsificate, incorecte sau incomplete, a decis ANCOM.

Salina Praid „cel mai probabil” se va prăbuși. „O să moară zona”. Au fost chemați experți din străinătate
Salina Praid „cel mai probabil” se va prăbuși. „O să moară zona”. Au fost chemați experți din străinătate

La Praid, craterele salinei se măresc de la o oră la alta, iar ministrul Economiei ia în calcul scenariul surpării treptate a planșeului minei.  

O bătrână din Prahova a pierit în chinuri groaznice în incendiul care i-a cuprins casa. Fiul a încercat să o salveze
O bătrână din Prahova a pierit în chinuri groaznice în incendiul care i-a cuprins casa. Fiul a încercat să o salveze

O femeie de 85 de ani din Prahova a pierit în chinuri groaznice în incendiul care i-a cuprins locuința. Fiul său care a încercat s-o salveze din flăcări a suferit arsuri.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.