Zeci de mii de credincioși au participat la Slujba Liturgică de Hramul Sfintei Parascheva

×
Codul embed a fost copiat

Este mare sărbătoare pentru întreaga suflare ortodoxă. Este Ziua Sfintei Parascheva. În aproape 250 de biserici din România este zi de Hram, iar Capitala Moldovei a devenit, de o săptămână, cel mai important loc de rugăciune din țară.

Credincioșii vin să îi mulțumească Sfintei pentru minunile făcute în viața lor, și să îi ceară ajutor la necaz.

Peste 170.000 de oameni s-au închinat deja la Cuvioasa, numită în popor Sfânta Vineri. Sfânta Liturghie este punctul culminant al pelerinajului Sfintei Parascheva, în fiecare an. Ziua de Hram a adus la slujbă peste 30.000 de oameni, potrivit jandarmilor.

Credincioșii au așteptat și 12 ore la rând. Oamenii vin la Iași cu deplina încredințare că rugăciunile lor își vor găsi răspuns de la cuvioasă.

Pe Sfânta Parascheva, pelerinii o privesc nu ca pe o sfântă aflată undeva departe, în ceruri, ci ca pe o prietenă ocrotitoare, atentă la fiecare suflet care o cheamă în ajutor. Mulți spun că atmosfera de vineri, de la Iași, este ca de Paști, cu mii de suflete în comuniune.

Citește și
parascheva
Sărbătoare în lumea ortodoxă. Peste 150.000 de credincioşi au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva

O femeie s-a închinat alături de fetița ei, de un an. Copila se numește Parascheva, iar vineri este ziua ei.

Rândul pelerinilor depășește patru kilometri.

Peste 200 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale până acum, în timpul pelerinajului. Sute de voluntari și preoți sunt permanent în mulțime, și ajută pelerinii cu tot ce au nevoie.

Slujba a fost oficiată de 26 de ierarhi români și străini

 

Sfânta Liturghie s-a încheiat de puțin timp. Slujba a fost oficiată de 26 de ierahi români, dar și străini, din Grecia, Tanzania, Siria și Bulgaria.

Valuri de credincioși vin neîncetat, de o săptămână, la cel mai important pelerinaj din țară, cu nădejde, credință și dragoste.

Sfârșitul Sfintei Litughii a fost marcat de un moment special. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a ținut să aducă pe scenă și să-i premieze, în fața oamenilor, pe câțiva preoți și voluntari care s-au implicat în sprijinirea refugiaților ucraineni. Apoi oamenii au fost poftiți la Masa Pelerinilor. 85.000 de sarmale au fost împărțite credincioșilor.

Racla va rămâne și în următoarele zile spre închinare în baldachinul cu flori și busuioc, aici, în curtea catedralei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Sfânta Parascheva 2024. Rugăciune de Sfânta Cuvioasă Parascheva de spus pe 14 octombrie
Sfânta Parascheva 2024. Rugăciune de Sfânta Cuvioasă Parascheva de spus pe 14 octombrie

Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, așa cum este cunoscută în cultura populară, este un personaj simbol al credinței ortodoxe

Sărbătoare în lumea ortodoxă. Peste 150.000 de credincioşi au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva
Sărbătoare în lumea ortodoxă. Peste 150.000 de credincioşi au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva

Sărbătoare mare în lumea ortodoxă. Este Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar peste 150.000 de credincioşi au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei, din capitala Moldovei.

Peste 140 de mii de oameni s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, de când a început pelerinajul
Peste 140 de mii de oameni s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, de când a început pelerinajul

Zeci de mii de credincioși din toată țara sunt așteptați mâine la Iași, la marea sărbătoare a Sfintei Parascheva.

Carnagiu pe E85. Mama însărcinată, tatăl, fata lor și nepotul au murit în timp ce se întorceau acasă de la Sfânta Parascheva
Carnagiu pe E85. Mama însărcinată, tatăl, fata lor și nepotul au murit în timp ce se întorceau acasă de la Sfânta Parascheva

Grav accident rutier, pe drumul european E85, în judeţul Neamţ. Patru oameni au murit miercuri noapte după ce maşina lor a fost lovită violent de o camionetă, care circula regulamentar.

Peste 120.000 de oameni s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, de când a început pelerinajul
Peste 120.000 de oameni s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, de când a început pelerinajul

Orice gazdă bună își omeneşte oaspeţii. Așa s-a întâmplat și joi noapte, la Iași. Pelerinii din toate colțurile țării, aflaţi acolo pentru a se închina Sfintei Cuvioase Parascheva, au primit pachete cu mâncare și băuturi calde.

Recomandări
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.