Zeci de tone de carne și produse lactate confiscate de ANSVSA din piețe și supermarketuri înainte de sărbători, în București

lactate
News.ro

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dat, în urma a circa 500 de acţiuni de control făcute la depozite, în pieţe, supermarket-uri şi unităţi de alimentaţie publică, amenzi de 3,5 milioane de lei.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că, în perioada 30 noiembrie – 18 decembrie, a făcut 4.950 de controale oficiale specifice în: unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate sau în sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pieţe agro-alimentare, târguri, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi în unităţi de alimentaţie publică.

”Neregulile identificate în timpul controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 478 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3.550.000 de lei. Totodată, au fost emise 7 Ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 Ordonanţe de interzicere a activităţii”, afirmă ANSVSA.

De asemenea, s-a reţinut oficial o cantitate de 46.144 de kilograme de produse de origine animală (carne de porc, carne de pasăre, peşte şi produse din peşte, lapte, produse lactate şi 389.104 ouă).

Printre deficienţele identificate şi sancţionate se numără depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; produse cu termen de valabilitate depăşit; comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neîn sanitar-veterinar, lipsa echipamentului de protecţie pentru personalul angajat; nerealizarea programului de autocontrol; comercializarea de păsări vii fără documente sanitar-veterinare; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea frecvenţei de prelevare a produselor conform planului de autocontrol; lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neîn sanitar-veterinar; transportul de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar veterinar şi fără documentele necesare.

Citește și
frati, inec, iasi
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
ANSVSA s-a răzgândit: Sacrificarea și comercializarea porcilor din gospodării nu va fi interzisă
ANSVSA s-a răzgândit: Sacrificarea și comercializarea porcilor din gospodării nu va fi interzisă

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă luni că nu va fi interzisă creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.