Candidatura lui Kovesi pentru Parchetul European. ”Joi am putea avea o decizie”

Laura Codruta Kovesi

Prima negociere între reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-şef european a avut loc, marţi, iar joi este programată următoarea discuţie în cadrul Consiliului UE.

 

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureşan anunţă că ”lucrurile merg foarte bine pentru candidata noastră, Laura-Codruţa Kövesi”, iar joi am putea avea o decizie, relatează news.ro.

”Astăzi a avut loc o rundă foarte importantă de negocieri între reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-şef european. Vă spun că lucrurile merg foarte bine pentru candidata noastră, Laura-Codruţa Kövesi”, a scris, marţi, pe Facebook, erodeputatul liberal Siegfried Mureşan.

Potrivit acestuia, joi, Consiliul Uniunii Europene va discuta din nou subiectul şi se poate să avem o decizie.

Citește și
strangere de mana
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

”Dacă va exista o decizie joi, cu siguranţă va fi favorabilă candidatei noastre. După alegerile europarlamentare, a existat în Consiliu o dinamică favorabilă candidatei noastre, după cum am anticipat încă din luna aprilie”, a mai anunţat Mureşan.

Laura Codruţa Kovesi este susţinută de către Parlamentul European, iar zul Jean-Francois Bohnert de către Consiliu.

Negocierile s-au oprit înaintea alegerilor europarlamentare. Între timp, Bohnert a fost desemnat oficial la şefia Parchetului Financiar din Franţa, de către ministrul z al Justiţiei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
S-a stabilit echipa PE care va negocia funcția de procuror-șef european pentru Kovesi
S-a stabilit echipa PE care va negocia funcția de procuror-șef european pentru Kovesi

Parlamentul European a decis, joi, echipa de parlamentari care va negocia cu membrii Consiliului pentru poziţia de procuror-şef european.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.