„Suntem în Schengen, dar mai avem o etapă”. Ce spune MAE despre eliminarea controalelor la frontierele terestre

Schengen

România este un stat membru Schengen, după ce decizia Consiliului Uniunii Europene privind aderarea parțială a României și Bulgariei a fost publicată, joi, în Jurnalul Oficial al UE, a declarat ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu.

Odobescu a precizat că mai este o etapă de trecut, dar acesta reprezintă un pas important în procesul de aderare completă. România a fost acceptată în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, controalele urmând să fie eliminate de la 31 martie.

„Eu spun că suntem în Schengen pentru că, dacă ne uităm la textul deciziei publicate astăzi, spune despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen. Mai avem o etapă, dar este un pas important în procesul de aderare completă la Schengen, un pas pentru care s-au depus eforturi diplomatice în strânsă coordonare cu Ministerul de Interne şi cu colegii. A fost o muncă de echipă, sub coordonarea strânsă a preşedintelui României, a primului-ministru. Am muncit până aproape în ultima zi. Eforturile noastre au fost intense, mai ales în ultima perioadă, dar cred că putem spune cu satisfacţie că am trecut o etapă. Mai avem de lucru, într-adevăr, dar e o etapă importantă, pentru că, odată ce suntem acolo, procesul va continua”, a afirmat Luminiţa Odobescu la postul Antena3, potrivit News.ro.

Odobescu a mai afirmat că în aderarea României la Schengen cu frontierele aeriene şi cele maritime au fost mai mulţi parteneri care au ajutat ţara noastră, inclusiv SUA. Ea a adăugat că acest lucru a fost rezultatul demersurilor coordonate ale României, dar şi ale partenerilor europeni.

„Germania, Franţa, Comisia Europeană, Parlamentul European au fost alături de noi şi au discutat permanent cu Austria încercând să deblocheze acest proces”, a arătat ministrul de Externe.

Citește și
protest anti trump washington
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Zeci de mii de americani au protestat sâmbătă în oraşe mari, împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump, într-o zi marcată de asasinarea unei politiciene democrate în statul Minnesota.

Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord
Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord

Peste 50.000 de turiști se relaxează la mare, profită de vremea bună, dar și prețurile, încă mici din extrasezon. Pe unele plaje, însă au fost valuri mari și curenti foarte periculoși.

Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Recomandări

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.