Mircea Diaconu şi-ar putea anunţa candidatura la preşedinţie. Ce partide îl susţin

Mircea Diaconu
Agerpres

Fostul europarlamentar ar urma să fie susţinut de viitoarea Alianţă politică formată dintre Pro România şi ALDE

 

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu ar urma să-şi anunţe, duminică, la ora 16.00, pe treptele Ateneului Român, intenţia de a candida ca independent la Preşedinţia României, însă surse politice au declarat pentru G4Media că ar urma să fie susţinut de viitoarea Alianţă politică formată dintre Pro România şi ALDE, potrivit News.ro.

”Nu voi anunţa candidatura, ci intenţia de a candida. Mai sunt nişte paşi, nişte eforturi. Potrivit legislaţiei, e greu să parcurgi aceşti paşi până la capăt ca indepedent. Azi o să anunţ o intenţie, pe parcurs se poate transforma în candidatură, în caz că apare un sprijin”, a declarat Diaconu pentru G4Media.ro.

”Nu am avut discuţii cu Pro România şi ALDE pentru susţinere. Vreau să cer susţinere de peste tot”, a mai spus Diaconu.

Citește și
Mircea Diaconu
Europarlamentarul Mircea Diaconu despre o posibila candidatura la Presedintie: "Hai ma, terminati! Imi vad lungul nasului!"

Nu este clar în acest moment dacă liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va mai candida la preşedinţie. Conducerea ALDE şi Pro România ar urma să se reunească luni, mai scrie G4Media.ro.

Pentru a candida ca independent, Diaconu are potrivit legii nevoie de 200.000 de semnături, la fel ca în cazul candidatului partidelor. Independenţii nu au dreptul la observatori în secţiile de vot.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Sentinta definitiva in cazul Mircea Diaconu. Europarlamentarul, achitat pentru conflict de interese si amendat
Sentinta definitiva in cazul Mircea Diaconu. Europarlamentarul, achitat pentru conflict de interese si amendat

Europarlamentarul Mircea Diaconu a fost achitat definitiv in dosarul in care este acuzat de conflict de interese, dar acesta va trebui sa plateasca o amenda istrativa de 1.000 de lei.

Europarlamentarul Mircea Diaconu despre o posibila candidatura la Presedintie:
Europarlamentarul Mircea Diaconu despre o posibila candidatura la Presedintie: "Hai ma, terminati! Imi vad lungul nasului!"

Mircea Diaconu si-a ridicat de la BEC, vineri dimineata, mandatul de europarlamentar si a declarat presei, la final, ca nu candideaza la Presedintie pentru ca isi vede lungul nasului, scrie Mediafax.

Mircea Diaconu si Corneliu Vadim Tudor pot candida la alegerile europarlamentare. Decizia este definitiva
Mircea Diaconu si Corneliu Vadim Tudor pot candida la alegerile europarlamentare. Decizia este definitiva

Decizia a fost luata, miercuri dupa-amiaza, de judecatorii Curtii de Apel Bucuresti. Instanta a invalidat astfel hotararea BEC de respingere a candidaturii ca independent a actorului, precum si a listei PRM depuse de Vadim Tudor.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.