Ciobănescul german al lui Joe Biden, primul câine salvat de la adăpost care ajunge la Casa Albă

Ciobănescul german al lui Joe Biden, primul câine salvat de la adăpost care ajunge la Casa Albă
Twitter

Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale și va deveni următorul președinte al Statelor Unite, ceea ce înseamnă că începând cu luna ianuarie, va locui împreună cu familia sa la Casa Albă.

Un lucru mai puțin știut despre Joe Biden este că are doi câini, Champ și Major, care vor locui cu noul președinte și viitoarea prima-doamnă, Jill Biden, la Casa Albă, conform LadBible.

Champ s-a alăturat familiei Biden în anul 2008, iar Major, un ciobănesc german, în 2018 adoptat de la un adăpost de câini din Delaware.

Conform informațiilor apărute în presă, familia Biden a dorit inițial să îi ofere o casă temporară lui Major, la rugămințile fiicei los, Ashley, dar ulterior l-au adoptat.

Donald Trump, primul președinte din ultimii 200 de ani care nu a avut animale de companie

 

Donald Trump a fost singurul președinte american care nu a avut animale de casă pe care să le găzduiască la Casa Albă în ultimii 200 de ani.

Citește și
Alegeri SUA 2020. Care este diferența dintre Donald Trump și Joe Biden în ultimele sondaje de opinie
LIVE TEXT. Alegeri SUA 2020. Toate voturile din Georgia vor fi renumărate “manual”, la cererea lui Trump. Biden: "E jenant"

Toți președinții americani, în afară de James Knox Polk, care a fost președinte între anii 1845-1849, și Andrew Johnson, care a deținut funcția în perioada 1865-1869, au avut animale de companie.

Recordul în ceea ce privește animalele de companie este deținut de Franklin Roosevelt, care a găzduit la Casa Albă 48 de animale, printre care șase câini și două pisici.

Principalele animale care au locuit la Casa Albă sunt câinii, dar au existat și pisici și chiar animale sălbatice, precum lei și crocodili.

Infographic: Trump Is The First Petless President Since The 1800s | Statista You will find more infographics at Statista

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Cine este Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte al SUA
Cine este Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte al SUA

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, ajunge vineri la Bucureşti, în prima sa vizită în România de la preluarea mandatului, pe fondul războiului din Ucraina.

LIVE TEXT. Alegeri SUA 2020. Toate voturile din Georgia vor fi renumărate “manual”, la cererea lui Trump. Biden:
LIVE TEXT. Alegeri SUA 2020. Toate voturile din Georgia vor fi renumărate “manual”, la cererea lui Trump. Biden: "E jenant"

victoria candidatului democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Alegeri SUA 2020. Primul apel telefonic dintre Joe Biden și Kamala Harris, după victoria din alegeri
Alegeri SUA 2020. Primul apel telefonic dintre Joe Biden și Kamala Harris, după victoria din alegeri

Alegeri SUA 2020.Vicepreşedintele ales al SUA, Kamala Harris, a postat sâmbătă pe Twitter un video cu momentul în care l-a sunat pe preşedintele ales Joe Biden, după victoria înregistrată în alegerile prezidențiale.

Alegeri SUA 2020. Primul discurs al lui Joe Biden, după ce a fost ales președinte al Americii. VIDEO
Alegeri SUA 2020. Primul discurs al lui Joe Biden, după ce a fost ales președinte al Americii. VIDEO

Joe Biden le-a mulţumit alegătorilor americani pentru că i-au acordat o „victorie convingătoare” şi s-a angajat să „refacă sufletul Americii” şi fie „un preşedinte care uneşte, nu care divide” în discursul susținut sâmbătă seara la Wilmington, Delaware.

Alegeri SUA 2020. Prima reacție a lui Donald Trump, după ce Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite
Alegeri SUA 2020. Prima reacție a lui Donald Trump, după ce Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite

Preşedintele american Donald Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea, insistând că el este câştigătorul şi sugerând că au existat nereguli, informează dpa.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.