BLESTEM de ceferist. S-a accidentat cand trebuia sa fie titular

De Zerbi
ProSport

Andone voia sa-l bage azi titular pe De Zerbi la Ploiesti, dar italianul s-a plans de o durere la pulpa si a ramas la Cluj. Zilele lui Robi la CFR sunt pe cale sa se sfarseasca!

„Am inteles ca De Zerbi a avut probleme musculare si de asta nu a jucat mai mult anul acesta la CFR. La mine va avea sanse sa joace, sa arate ce poate”, era declaratia lui Andone, de la prezentarea oficiala, care il motivase extraordinar pe mijlocasul italian. Robi s-a antrenat puternic inca de la inceputul saptamanii si, potrivit apropiatilor, Andone era decis sa-l joace la Ploiesti in partida de azi a CFR-ului.

Cu o zi inainte de plecarea spre Ploiesti, De Zerbi a acuzat insa dureri la pulpa, astfel ca Andone a decis sa nu-l forteze urmand a pregati acelasi tratament de recuperare la fel ca si la Kapetanos.
Platit cu 35.000 de euro pe luna, Robi n-a evoluat decat in doua jocuri in acest an pentru CFR, bifand doar 29 de minute, cumulat! Astfel, cu o luna si jumatate inainte de startul sezonului, sansele lui Robi de a mai prinde si viitorul sezon la CFR sunt minime, mai ales ca pe 31 mai se incheie contractul sau cu CFR-ul.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Andone n-a dormit in prima zi de la revenirea la Cluj!
Andone n-a dormit in prima zi de la revenirea la Cluj!

Credea ca are doar 3 absenti pentru meciul de vineri cu Petrolul, dar a aflat ca lista „neagra” e mai lunga. Andone nu poate conta la jocul cu petrolistii nici pe Kapetanos, nici pe Celestino.

COSMAR. CFR a primit 9 goluri in ultimele 3 meciuri jucate la Vaslui
COSMAR. CFR a primit 9 goluri in ultimele 3 meciuri jucate la Vaslui

FC Vaslui poate relansa campionatul si, implicit, poate intra in lupta la titlu daca bate luni seara pe teren propriu pe CFR. In ultimele 3 meciuri directe de la Vaslui, moldovenii au luat toate punctele, marcand 9 goluri!

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.