Szekely: Mi-a fost dor de U Cluj

Janos Szekely

Fostul mijlocas al Universitatii Cluj si al Stelei, Janos Szekely, a revenit la echipa de pe Somes dupa sapte ani.

Desi se afla in insolventa, alb-negrii se intaresc in continuare cu jucatori liberi de contract. Ultimul care spera sa-i scape de la retrogradare este mijlocasul Janos Szekely, care a mai jucat pentru U timp de trei sezoane si jumatate. Acesta a evoluat ultima data pentru formatia poloneza Korona Kielce.

„M-am inteles cu Universitatea, voi semna un contract cu ei pana in vara si sper ca in cel mai scurt timp sa redebutez. Nu a fost nevoie ca cei de la U sa duca munca de convingere cu mine, asa am simtit, sa vin la Cluj si am acceptat repede propunerea lor. Nu am venit pentru bani, eu si colegii mei vrem sa salvam Universitatea. S-au schimbat multe lucruri de cand am plecat eu, s-a facut un stadion nou, insa din pacate sunt aceste probleme financiare peste care trebuie sa trecem cat mai repede. Cred ca U se poate salva, daca nu credeam nu veneam aici. De Liga I nu mi-a fost dor, insa mi-a fost dor de U Cluj. Mi-ar fi placut sa joc impotriva Stelei, insa din pacate nu s-a putut. Sper sa fiu pe teren cat mai repede. Mi-as dori sa raman mai mult timp la U, nu e exclus sa-mi inchei cariera aici”, a declarat Janos Szekely.

Janos Szekely a mai jucat la U Cluj in perioada 2003-2006, cand studentii evoluau in Liga a doua.
 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Spectacol in fata nimanui! CSMS Iasi -
Spectacol in fata nimanui! CSMS Iasi - "U" Cluj 4-0

Centralul Cojocaru a eliminat corect cate un fotbalist de la fiecare echipa. Oamenii din al doilea oraa al tarii, dupa Bucuresti, din punct de vedere al numarului de locuitori, nu merita o echipa in Liga I!

"Lucratura" sau strategie? Miriuta: "Ana Maria nu va ramane in niciun caz in conducerea lui "U"!"

Agentia de publicitate sportiva din Germania a batut palma aseara cu Ioan Marginean pentru preluarea a 98% din actiunile clubului Universitatea Cluj.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.