Cât costă o simulare online a examenului de Bacalaureat pentru elevii care au absolvit liceul

×
Codul embed a fost copiat

„Ce nu am învățat în patru ani de liceu recuperez acum, în câteva zile!”. Asta spun, mult prea încrezători, unii dintre liceenii care vor susține săptămână viitoare Bacalaureatul.  

Luni, peste 160.000 de absolvenți sunt așteptați la prima probă orală, cea la Limba română. Câțiva se mulțumesc cu ce mai prind din clasă, dacă profesorii îi cheamă la recapitulări-fulger. Alții trag tare cu meditații plătite și simulări pe platforme online. Au deja diploma de final de liceu, dar de învățat tot n-au scăpat.

Elev:Ne trezim, facem teme, venim la liceu, facem pregătire, plecăm de la liceu la meditații, plecăm acasă, facem teme. Mai rău ca la școală”.

Știți cum se îngrașă porcul în ajun? În gospodăriile țăranilor, înainte de Crăciun, cu drojdie în furaje. La școală, înainte de examen, cu pregătire în clasă. Chiar dacă anul școlar s-a încheiat pentru cei din anii terminali, cei care au avut noroc de profesori inimoși sunt chemați la recapitulare gratuită. Dar se prezintă cel mult jumătate din absolvenții fostelor clase. Restul mizează pe meditații private sau exerciții în aplicații în care accesul e contra cost.

Elev:Îmi instalasem o aplicație zilele trecute pentru română, am învățat până acum 6-7 comentarii din 16. Nu am scăpat și nici nu cred că o să scăpăm în următorii 20 de ani (de comentarii). Un opt eu zic că pot să iau lejer”.

Citește și
A intrat în vigoare ordinul pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19 la examenele de Evaluare și Bacalaureat. Ce prevede
Au început înscrierile la Bac 2024. Documente necesare pentru înscriere și calendarul examenului de Bacalaureat

E o speranță prea înaltă, spun profesorii de română. Comentariile au ajuns cârja celor care se tem de textele la prima vedere și sunt punctate mai slab decât o interpretare personală. În plus, se cer eseuri cu raportări la experiența tinerilor. Pentru că subiectele la majoritatea materiilor țin pasul cu vremurile - cel puțin teoretic.

În unele licee, au fost convocați la repetiția finală, înainte de BAC, toți candidații, indiferent de profesor. Ceea ce nu poate compensa lipsa efortului individual.

Elev:Dau și iterea la biologie și o stăpânesc cel mai bine”.

Reporter:Dar româna, matematica?”

Elev: „Învăț...”.

Reporter:Ai exersat cu un prieten prezentarea orală?”

Elev: „Nu, dar am în plan”.

Elev: „N-am pus accent pe chestia asta”.

Reporter:Pe probele orale?”

Elev:Da”.

Elev:Am văzut variantele care au fost publicate de Ministerul Sănătății...”.

Reporter: „Educației?”

Elev: „Da, și ne-a dat și domnul niște modele”.

E practic ultima șansă de a învăța materia ratată, timp de patru ani.

Elev: „Le acumulez în ultimele săptămâni înainte de bac”.

E ultima șansă de-a face un ban în plus și pentru studenții sau absolvenții de facultate, care au cel mai mic tarif - între 30 și 50 de lei pe oră.

Și profesorii asociați în platforme educative au acum tarife promoționale - 120 de lei pe ședință. O simulare a examenului, cu lucrări online de trei ore, costă 90 de lei.

Luni, 24 martie, încep simulările la examenul de Bacalaureat 2025, cu proba la Limba și literatura română. 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ligia Deca: Vineri este ultima zi de înscriere la Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a
Ligia Deca: Vineri este ultima zi de înscriere la Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a

Vineri este ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Au început înscrierile la Bac 2024. Documente necesare pentru înscriere și calendarul examenului de Bacalaureat
Au început înscrierile la Bac 2024. Documente necesare pentru înscriere și calendarul examenului de Bacalaureat

Începând de luni, între 3 și 7 iunie, elevii de clasa a XII-a au posibilitatea de a se înscrie pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2024.

Cât costă o simulare a Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului. Elevii se pregătesc intens
Cât costă o simulare a Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului. Elevii se pregătesc intens

Mai este puțin până la Evaluarea Națională și Bacalaureat, iar elevii se pregătesc intens. În centrele educaționale se fac încontinuu simulări pentru examene și se dau meditații.

Ligia Deca, despre examenul de bacalaureat: „Certifică nişte competenţe ale absolventului, subiectele nu sunt grele”
Ligia Deca, despre examenul de bacalaureat: „Certifică nişte competenţe ale absolventului, subiectele nu sunt grele”

Examenul de bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului, iar subiectele nu sunt grele şi sunt create pentru nivelul mediu, a declarat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca.  

„Am scris decât ideile principale”. Situație dezastruoasă după simularea de Bacalaureat - Analiza Ministerului Educației
„Am scris decât ideile principale”. Situație dezastruoasă după simularea de Bacalaureat - Analiza Ministerului Educației

Aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a XII-a chinuiesc limba română când redactează un text și cel puțin jumătate sunt, la matematică, cel mult la nivel de gimnaziu.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.