Unde va pleca un elev de la cel mai bun liceu vocațional din Capitală, după BAC

×
Codul embed a fost copiat

Împinşi de la spate de părinţi, susţinuţi de profesori şi conştienţi că viitorul este totuşi răspunderea lor! Aşa au încheiat bacalaureatul, candidaţii celor mai bune colegii din Bucureşti.

Sunt licee unde ajung oricum cei mai buni absolvenţi de gimnaziu. Şi unde notele, premiile şi procentele de promovare sunt cele mai mari din ţară.

Aşa sună, pentru Matei, o secvenţă din trecutul recent: un concert în care susţine orchestra la percuţie. Viitorul e deja hotarat: tânărul e is la Conservatorul din Viena. Ştia ce vrea încă din clasa întâi, dar a ţinut pasul şi cu ce îi trebuia la bac.

Reporter: "Ai ieşit repede. De ce?"
Matei: "Pentru că a fost foarte uşor."
Reporter: "Ce ai dat tu?"
Matei: "Geografie."

Matei a studiat la George Enescu, cel mai bine plasat liceu vocaţional din capitală. Însă şi la real şi la uman, materia pentru ultima probă se învaţă într-un singur an. Unii elevi au venit şi la examen cu fișe, dosare şi rezumate.

Citește și
BAC 2019. Ce au scos din ghiozdan doi elevi înainte de ultima probă scrisă
BAC 2019. Ce au scos din ghiozdan doi elevi înainte de ultima probă scrisă

Colegiul Naţional Sf. Sava este pe locul I, în clasamentul Inspectoratului Şcolar, întocmit după Bacalaureatul 2018. Topul ţine cont de 7 criterii de succes şi performanţă, nu doar de mediile de la Bac, numărul notelor peste 9 şi de 10, proporţia celor care au început clasa a XII-a şi au şi terminat-o şi numărul celor care au trecut examenul maturităţii.

Practic, un loc în această listă sporeşte şi şansele de a merge la facultate. Selecţia naturală care se face din start, la itere, face că rezultatele să rămână excelente, chiar şi când la catedra nu e omul potrivit.

Elev: "Am învăţat singur, nu la liceu, pentru că profesorul de geografie nu ne-a predat."

Surprinzător, liceele în care elevii iau cele mai bune note nu sunt şi cele mai dorite de absolvenţii de gimnaziu. Anul trecut, peste 500 de copii de clasa a opta au vrut să vină la Colegiul Naţional Spiru Haret, deşi erau de două ori mai puţine locuri.

Unul dintre argumente a fost ataşamentul profesorilor, despre care se ştie că fac multă muncă voluntară, că elevii să ajungă unde şi-au propus.

Profesor: "Sunt cu copiii, ne uităm pe subiectele de la istorie. Le-am promis pe whatsapp că vin azi să discut cu ei."

Elevi: "Profesorul de romana ne-a explicat logic."

Elevi: "Şi diriginta ne-a spus că suntem deştepţi."

Să nu uităm şi influenţa familiei. Cei care au ieşit zâmbind spun că au ascultat şi ce le-au spus direct părinţii.

Părinte: "Că doar prin propriile merite poate reuşi. Şi a înţeles."

Contează însă mai mult ce îşi doresc părinţii pentru copii.

Părinte: "În primul rând să fie om şi să îi respecte pe cei din jur."

Luni sunt aşteptate primele rezultate, înainte de contestaţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
BAC 2019. Elevii au lansat o petiție prin care cer 20 de puncte din oficiu la matematică
BAC 2019. Elevii au lansat o petiție prin care cer 20 de puncte din oficiu la matematică

BAC 2019. Aproape 55.000 de elevi și părinți au semnat o petiție prin care își arată nemulțumirea față de dificultatea ridicată a subiectelor de la matematică pentru profilul tehnologic.

BAC 2019. Ce au scos din ghiozdan doi elevi înainte de ultima probă scrisă
BAC 2019. Ce au scos din ghiozdan doi elevi înainte de ultima probă scrisă

Din perspectiva elevilor, bacalaureatul 2019 a luat sfârșit. Comisiile de corectare au primit deja tezele celor peste 130.000 de absolvenți de liceu care s-au prezentat la ultima probă, cea la alegere.

BAC 2019 Examenul s-a încheiat. Elevii au susținut ultima probă scrisă
BAC 2019 Examenul s-a încheiat. Elevii au susținut ultima probă scrisă

Subiecte si Barem BAC 2019. Elevii au susținut joi, 4 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării, la Bacalaureat 2019.

Recomandări
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.