Black Friday 2020. Când se livrează produsele comandate

black friday 2020
Getty

Peste 600 de oficii poştale din întreaga ţară vor fi deschise în zilele de 14 şi 15 noiembrie pentru ridicarea coletelor comandate cu ocazia Black Friday, informează Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR), într-un comunicat transmis, miercuri.

În acelaşi interval, livrarea coletelor va fi posibilă, la cerere, şi direct la uşa destinatarului, în toate localităţile din ţară, transmite Agerpres.

Lista oficiilor cu program prelungit, în această perioadă, se regăseste pe site-ul companiei, accesând link-ul: https://www.posta-romana.ro/gaseste-oficiu-postal.html.

Potrivit sursei citate, expediţiile sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul traseului, de la prezentare, până la livrare.

"Pentru a face faţă vârfului de activitate din această perioadă, Poşta Română s-a pregătit, atât din punct de vedere logistic, cât şi al personalului implicat, să poată susţine, zilnic, livrarea a peste 100.000 de colete, începând cu data de 13 noiembrie. De asemenea, compania a extins serviciul de SMS şi anunţă destinatarul printr-un mesaj în momentul în care expediţia ajunge în oficiul ales de client sau când livrarea la uşa acestuia se apropie. SMS-ul conţine numărul AWB al trimiterii, numărul şi programul oficiului poştal, precum şi suma de plată ramburs, dacă nu a fost deja achitată online, cu cardul", precizează operatorul poştal naţional.

Citește și
Emag Black Friday 2020
Black Friday 2020 în România. EMAG a anunțat ce produse vor fi la ofertă specială

Coletele care conţin comenzile efectuate în perioada Black Friday şi livrate în oficii vor fi păstrate până la zece zile calendaristice, de la data sosirii în unitate, în funcţie de opţiunea expeditorului.

De asemenea, clientul are posibilitatea deschiderii coletului pentru verificarea conţinutului, dar şi posibilitatea de a returna pachetul, timp de 30 de zile, prin intermediul celor peste 600 de subunităţi dedicate.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Black Friday 2020. Cum s-au pregătit magazinele online din România pentru BF în pandemie
Black Friday 2020. Cum s-au pregătit magazinele online din România pentru BF în pandemie

Ne apropiem de ziua cu cele mai mari reduceri din an, cunoscută sub numele de ”Black Friday”, inclusiv în România. Vinerea Reducerilor aduce prețuri mai mici și cu 80%, ce-i drept, la un număr redus de produse.

Black Friday 2020 în România. EMAG a anunțat ce produse vor fi la ofertă specială
Black Friday 2020 în România. EMAG a anunțat ce produse vor fi la ofertă specială

Cel mai așteptat eveniment de shopping online din România, Black Friday 2020, are loc la Emag în 13 noiembrie.

ALTEX Black Friday 2020. Catalog şi cele mai bune oferte şi reduceri de Black Friday
ALTEX Black Friday 2020. Catalog şi cele mai bune oferte şi reduceri de Black Friday

BLACK FRIDAY 2020. Amatorii de oferte din România au deja parte de prețuri speciale în magazinele Altex şi Media Galaxy din ţară, dar şi pe www.altex.ro şi www.mediagalaxy.ro.

Ce trebuie să știi pentru Black Friday. Avertismentul Poliției
Ce trebuie să știi pentru Black Friday. Avertismentul Poliției

Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercianților online „Vinde în siguranță”.

Fashion Days Black Friday 2020. Peste 400 de branduri cu reduceri de până la 80%
Fashion Days Black Friday 2020. Peste 400 de branduri cu reduceri de până la 80%

Clienții pot comanda produsele preferate de la cele mai cunoscute branduri internaționale și locale din aplicația Fashion Days sau de pe fashiondays.ro.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.