Cat de dificil poate fi pentru un tanar sa se adapteze intr-un oras mare. Experienta cantaretei Irina Rimes

Artista va povesti cat de dificil i-a fost sa faca naveta Chisinau-Bucuresti. Si, in general, sa se adapteze la ceea ce inseamna Romania.

Profitam de povestea Irinei si vorbim astazi, deschis, despre complexe. Cu le facem fata? Venim cu cateva idei din practica psihologilor.

A batut ruta Chisinau-Bucuresti de nenumarate ori, pana sa isi gaseasca drumul in muzica. Initial, lucrurile au stat rau.

Irina Rimes: "E una sa vii la facultate, iti faci colegi, iesi la un suc, socializezi. Toti prietenii mei erau in Chisinau. In prima perioada am stat in casa si ma duceam la magazine sa iau paine si cam asta faceam."

Au fost opt luni de zile fara e sociale. Perioada care-si pune amprenta pe dezvoltarea psihicului unui tanar.

Irina Rimes: "Te schimba chestia asta, iti da o anxietate, iti mai stirbesti din abilitatile sociale. Nu-ti mai pasa cum arati, pentru ca nu iesi afara, intri intr-un confort din care greu sa iesi. Noi facem lucruri care nu sunt bune pentru noi."

Situatia e traita de aproape toti tinerii care se muta intr-un oras mai mare. Lipsa interactiunii umane reactiveaza dramatic complexele de inferioritate, de superioaritate sau chiar pe cele sociale.

Alfred Adler este psiholgoul care a spus prima oara ca e normal ca un copil sau un tinar sa aiba complexe de inferioritate. Motivat de un astfel de sentiment, isi va dori sa fie ca adultii din preajma si va depune efort sa realizeze lucruri mari. Asa apare motivatia.

Dar, ceea ce numim "complex de inferioritate" este sentimentul anormal si exagerat de inferioritate. Care duce la izolare sociala si depresie.

Ca sa ii fie mai usor sa digereze, pe viitorul, si esecul. Pana la urma, face parte din normaliatte, iar un copil trebuie sa inteleaga ca poate fi depasit. Iata cum apare, din nou, motivatia sa faci ceva cu viata ta.

Nu sa o privesti, pasiv, de pe podiumul special amenajat pentru cel mai frumos si cel mai bun.