Ce se intampla in corpul tau atunci cand mananci ardei iuti. Efectul e miraculos

ardei iuti

Capsaicina, o substanta care se gaseste in ardei iuti si care le asigura acestora gustul, ar putea fi folosita in prevenirea cancerului intestinal. Aceasta este concluzia unui studiu recent, realizat in Marea Britanie, pe soareci.

Compusul care da iuteala ardeilor ar putea reduce riscul de a dezvolta cancer intestinal, se arata intr-un studiu recent, citat de Daily Mail.

Cercetatorii au istrat capsaicina soarecilor, care sunt predispusi genetic sa dezvolte multiple tumori in tractul gastrointestinal. Substanta a declansat un receptor de durere din interiorul celulelor din intestine, declansand o reactie ce reduce riscul de a face tumori colorectale.

Cu aceasta ocazie, oamenii de stiinta au descoperit ca tratamentul mareste durata de viata a soarecilor cu peste 30%. Mai mult, potrivit Daily Mail, acesta are un efect si mai mare atunci cand e combinat cu Celecoxib, un medicament antiinflamator, care se foloseste deja in tratarea anumitor forme de artrita.

In Marea Britanie, de exemplu, cancerul intestinal este al treilea cel mai frecvent tip de cancer, iar doctorii se confrunta cu 41.000 de noi cazuri in fiecare an. Studiul recomanda includerea capsaicinei in dieta celor care au un risc crescut de a dezvolta acest tip de boala, pentru a inhiba cresterea tumorilor.

Citește și
cartofi
Cum putem consuma cartoful in dieta si fara ca sanatatea sa ne fie afectata. Recomandarile medicilor
Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Testul sangvin care ar putea prezice riscul de sinucidere. Cand va fi scos pe piata
Testul sangvin care ar putea prezice riscul de sinucidere. Cand va fi scos pe piata

Un simplu test sangvin ar putea prezice riscul de sinucidere, potrivit cercetatorilor americani, care au descoperit un indicator genetic al vulnerabilitatii creierului la efectele stresului si anxietatii, scrie AFP, citata de Mediafax.

Cum putem consuma cartoful in dieta si fara ca sanatatea sa ne fie afectata. Recomandarile medicilor
Cum putem consuma cartoful in dieta si fara ca sanatatea sa ne fie afectata. Recomandarile medicilor

Vreti sa slabiti? Atunci renuntati la fantezii care va indica sa excludeti carbohidratii din alimentatie. Spre exemplu, o portie de cartofi copti in coaja declanseaza mecanisme care duc la pierderea ponderala.

Sute de romani se tem de boala care pare sa fi scapat de sub control. Ebola a ucis 729 de oameni
Sute de romani se tem de boala care pare sa fi scapat de sub control. Ebola a ucis 729 de oameni

Sute de romani stau cu teama in suflet din cauza epidemiei de Ebola, care face ravagii in trei tari africane. Ai nostri muncesc in industria petroliera, constructii civile si energie si stiu ca teribila boala pare sa fi scapat de sub control.

Recomandări
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure
Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure

Rusia a anunțat miercuri seară prin vocea ministrului de Externe că este gata pentru negocieri cu Ucraina.  

Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”
Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”

Au fost noi evacuări miercuri noapte în județul Covasna, din cauza inundațiilor. Iar în centrul țării și în nordul Moldovei situația devine tot mai rea.