Efectele menopauzei precoce. Cum este afectată dantura

×
Codul embed a fost copiat

Prea deveme la menopauză - iată situaţia pe care o constată ginecologii. Motivele nu se cunosc cu certitudine. Infiferent de vârstă, lipsa menstruaţiei destabilizează calciul din organism. Efectele se pot vedem la nivelul urechilor şi al dinţilor.

 

Menopauza înseamnă o schimbare şi în metabolismul calciului din organism. Endocrinologul trebuie să verifice toate circuitele de această natură. E bine să ştiţi că toate organele care au nevoie de calciu pentru a funcţiona optim pot avea de suferit la menopauză. Nu ne referim doar la oase, aici, ci şi la ureche.

Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar ginecolog: "Ar fi bine ca orice femeie care a ajuns la 30 de ani să măsoare rezerva ovariana în fiecare an pentru că fără veao explicaţie medicală, în ultimii ani femei tinerie intră la menopauză precoce sau au rezerve ovariene mici, deci şanse mici să conceapă. Şansa lor este să le crioconservăm ovocitele pentru ca în viitor să aibă o sarcină, să nu amâne concepţia din motive sociale, ori financiare, de carieră."

Rezerva ovariană, adică numărul de celule reproducătoare feminine, se consumă la fiecare menstruaţie. Odată cu trecerea timpului, scade calitatea celulelor şi sarcina nu are şanse să apară.

Citește și
endometrioza
Ce este endometrioza și cum poate fi tratată

Lipsa menstruaţiei, indiferent de vârstă, are impact pe toate circuitele metabolice de calciu din organism. Spre exemplu, în interiorul urechii interne găsim otoliții, cristale de calciu, care sunt senzori ai mişcărilor rapide pe care le face capul. Aceste pietricele de calciu pot deveni osteoporotice, adică uşoare. Se destabilizează uşor.

Dr. Ioana Vodă, medic priamar ORL: "Există ameţeli datorită plecării unor otoliți, adică nişte pietricele de carbonat de calciu existente în mod normal în toate urechile."

Ameţelile, în acest caz, se tratează cu ajutorul vitaminei D şi prin mişcări mecanice de repoziționarea a cristalelor de calciu.

Metabolismul deficitar al calciului – adică osteporoza - are impact de asemenea asupra dinţilor.

Dr. Ionuţ Leahu, medic implantolog: "Osteoporoza e un fenomen natural prin care oasele noastre se micșorează. În România se prescriu, chiar de la început, clase de medicamente numite bifosfonați. Pacienta ia bifosfonați, dar ninemi nu o întrebă cu dinţii cum stai, asta este ordinea. Osteoporoza nu e o afecţiune acută, este timp să ne ocupăm de dinţi."

Clasa de medicamente numită bifosfonați opreşte metabolismul osului. Şi face greu de executat tratamentele stomatologice.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
De ce trebuie protejate nasul și urechile în timpul verii. Avertismentul medicilor
De ce trebuie protejate nasul și urechile în timpul verii. Avertismentul medicilor

În timpul verii, încercaţi să protejaţi de soare zona nasului şi a urechilor. Vorbim despre tipuri de piele care au, constituţional, risc oncologic crescut. De aceea, de la cele mai mici vârste, pălăria de soare ar trebui să nu lipsească.

Ce este endometrioza și cum poate fi tratată
Ce este endometrioza și cum poate fi tratată

Dureri mari în timpul menstruației. Situaţia poate arăta endometrioză, adică prezenţa unui ţesut anormal în abdomen, care reacţionează la hormoni. Boala netratată împiedică sarcina.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.