Explicația pentru care cariile sunt mai frecvente până la 18 ani

×
Codul embed a fost copiat

Până la 18 ani, smalțul dentar al copiilor este mai slab calitativ decât al adulţilor. Iată şi motivul pentru frecvenţa cu care apar cariile.

Veţi blama poate şi dulciurile pentru starea danturii celor mici. Nu este însă neapărat despre exces. Mai ales că afecţiunile de această natură se constată şi la micuţi, care nu sunt mari amatori de bomboane, ciocolată ori prăjituri.

Carii multe la vârste mici, pe dinţii de lapte. Oricum se schimbă, deci copilul nu va avea probleme ulterior, cred mulţi părinţi. Dar aceşti dinţi de lapte se pierd repede sub asaltul acestei probleme.

Apar probleme de masticaţie, dar şi înghesuiri dentare. Care vor favoriza cariile pe dinții definitivi.

O altă problemă o reprezintă infecţiile maxilarului. Infecţiile în maxilar afectează din start structura şi forma dinţilor definitivi.

Citește și
CSID fumatori
De ce medicația îi ajută pe cei care vor să renunțe la fumat doar biologic, nu și psihologic

Schimbăm perspectivă. Odată ce erup dinții definitivi şi până la 18 ani, stratul de sub smalț, dentina, e mai subţire decât la un adult.

De aceea, în aceşti ani, evaluările stomatologice nu sunt moft, ci necesitate. Din păcate, Casa de asigurări nu decontează majoritatea consultaţiilor şi intervenţiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Epidemia de astm, frecventă la începutul anului școlar. Cum se manifestă
Epidemia de astm, frecventă la începutul anului școlar. Cum se manifestă

După începutul anului școlar, alergologii constată așa numita epidemie de astm. Copiii sensibili vor fi agresați de un nivel mare de alergeni, mai precis.

De ce medicația îi ajută pe cei care vor să renunțe la fumat doar biologic, nu și psihologic
De ce medicația îi ajută pe cei care vor să renunțe la fumat doar biologic, nu și psihologic

"Am renunţat la fumat, dar nu mă simt deloc grozav!". Foştii fumători au la îndemînă o modalitate eficientă de a descarca serotonină, o substanţă absolut necesară pentru obţinerea stării de bine.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.