Poliţia verifică dacă şoferii au consumat droguri. Un sfert din cei testați sunt pozitivi

×
Codul embed a fost copiat

În vacanţa de Paşte, aţi remarcat poate că poliţiştii care v-au oprit nu erau dotaţi doar cu aparate care detectează alcoolul. Ci şi cu teste rapide care identifică, în saliva, şase tipuri de droguri.

Agenţia Naţională Anti-drog a tras linie după această perioadă, iar concluzia este îngrijorătoare: un sfert dintre cei examinaţi consumaseră substanţe interzise.

Şi în aceste zile, poliţia va repeta acţiunea. Tras pe dreapta înseamnă, deci, şi o testare pentru droguri. Poate fi identificat cu uşurinţă şi consumul de substanţele psiho-active noi, cum le spunem mai pretențios, etno-botanicelor.

Piaţa Alba Iulia, Bucureşti. Poliţia Rutieră ne arată ce înseamnă o astfel de testare rapidă.

Inspector principal Radu Gatan Poliţia rutieră: ”până acum cel mai consumat tip de drog ar fi canabisul urmat de cocaină. Scuzele sunt ca şi la alcool că au comsumat foarte puţin, că nu le-au pus în pericol vieţile altor participanţi la trafic. La alcool cât de puţin apare o halenă alcoolică, o simţi, aşa se poate mirosi şi canabisul e un miros înţepător.”

Citește și
Georgiana Birligea
Soţia şoferului drogat: "Am plecat calmi, a văzut un ruj şi a zis că mă omoară"

Conform noului Cod Penal, un test pozitiv poate înseamnă închisoare de la 2 la 5 ani. Şi, atenţie: pozitiv va fi indiferent de cantitatea consumată.

În salivă, se pot identifica rapid urmele a şase tipuri de droguri. Printre ele, canabisul.

Oricât de prieteni vă sunt cei care consumă, evitaţi să mergeţi în maşină alături de ei. O măsură de siguranţă deloc exagerată, indiferent cât de dur sună.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Un bărbat și-a mușcat câinele, după ce a consumat droguri periculoase
Un bărbat și-a mușcat câinele, după ce a consumat droguri periculoase

Un câine a fost salvat de polițiștii britanici, după ce propriul stâpân l-a mutilat, mușcându-l de cap și jupuindu-i blana pe mai multe porțiuni din cap.

Soţia şoferului drogat:
Soţia şoferului drogat: "Am plecat calmi, a văzut un ruj şi a zis că mă omoară"

Şoferul care a lovit sâmbătă trei maşini în centrul capitalei a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, dar nici soţia lui nu va scăpa de răspundere penală.

Cine este bărbatul care a lovit 3 mașini în Capitală: Eram drogat, dar n-am vrut să omor pe nimeni
Cine este bărbatul care a lovit 3 mașini în Capitală: Eram drogat, dar n-am vrut să omor pe nimeni

Detalii noi în cazul șoferului de 39 de ani care a lovit trei mașini în centrul Capitalei, în timp ce se certa cu soţia lui, care îl acuză că ar fi vrut să o omoare.

Șoferul care a lovit trei masini, în Capitală, se certa cu soția. Femeia a spus că era ”drogat”
Șoferul care a lovit trei masini, în Capitală, se certa cu soția. Femeia a spus că era ”drogat”

Centrul Capitalei a fost scena unui accident cumplit sâmbătă: un şofer care ar fi fost drogat a lovit trei maşini care aşteptau la semafor.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.