Timpul petrecut departe de copil nu poate fi compensat cu niciun cadou. Sfatul psihologului

×
Codul embed a fost copiat

Uităm azi de ghiozdane, hăinuţe, rechizite ori gadgeturi. Luaţi o foaie şi o hârtie şi notaţi, în fiecare zi, cât staţi cu propriul copil fără să faceţi neapărat ceva.

Acest timp este exerciţiul vital care îi construieşte sănătatea psihică.

În loc de o jucărie nouă, o jumătate de oră petrecută împreună. În loc de o hăinuţă nouă, încă o jumătate de oră împreună. Sunt soluţii inventate de psihologi, încă de acum 40 de ani. Atunci, au remarcat că mamele şi taţii încearcă să compenseze absențele prin cadouri, obiecte atractive. În nevoile primare ale oricărui copil, pe lângă hrană şi apă, stă însă apropierea de părinte.

Opt ore la serviciu şi încă patru timp liber din 12 cât are o zi.  Prea puţin timp liber. Ce fac dacă am copii şi prea puţin timp petrecut alături de ei?

Bogdana Bursuc, psiholog: ”Un exerciţiu foarte simplu, pe care îi invităm pe toţi părinţii să il facă, este să scrie care sunt lucurile cele mai importante pentru ei, primele 3 în viață, şi atunci să vadă o zi întreagă cât timp le dedică.

Citește și
CSID
Ce afecțiuni ascunde mătreața. Stresul afectează sensibilitatea scalpului

Cum rezolvăm problema în privinţa timpului cu propriul copil? Măcar 5 minute pe zi arătaţi-i că vă bucuraţi de el. Staţi cu cei mici, fără neapărat să vorbiţi. Doar nu vă încruntaţi, nu vă încordaţi, chiar dacă sigur aveţi probleme. O să vorbească ei despre ce le trece prin cap. E un exerciţiu fundamental, zilnic, care înseamnă, de fapt, construcţia sănătăţii psihice a viitorului adult.

Între 0 şi 6 ani, copilaşul învaţa încrederea. Plânge? Nu-i spuneţi să nu mai plângă, ci că sunteţi alături de el. Râde? Din nou, spuneţi-i că îi sunteţi alături.

Pe acest ataşament primar construit între 0 şi 6 ani învaţă română, matematică, fizică, chimie, limbi străine. Şi, ulterior, o maserie. "Ai luat notă mică pentru că nu ai învăţat!"  - se transformă, conform acestui detaliu al psihicului uman, în "ai luat notă mică pentru că nu am fost suficient DISPONIBIL pentru tine!".

Priviţi şi în această perspectivă performanţele şcolare. Şi, dacă sunt slabe, mai mult decât meditaţiile interminabile sunt zâmbetele care dau siguranţă: ”Sunt alături de tine! Ai încredere în mine! Am încredere în tine!”

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Cum să deosebiți o viroză respiratorie de astm. Copiii, predispuși la începutul de an școlar
Cum să deosebiți o viroză respiratorie de astm. Copiii, predispuși la începutul de an școlar

După începutul de an şcolar, alergologii constată aşa-numita epidemie de astm. Copiii sensibili vor fi agresaţi de un nivel mare de alergeni.

Ce afecțiuni ascunde mătreața. Stresul afectează sensibilitatea scalpului
Ce afecțiuni ascunde mătreața. Stresul afectează sensibilitatea scalpului

Nu apelaţi la produse anti-mătreață fără un consult dermatologic prealabil. În unele cazuri, prezența fulgilor albi, atât de neplăcuţi, poate semnala inclusiv o afecţiune alergică.

Școala, locul în care se clădește încrederea de sine a copiilor. Sfatul psihologilor
Școala, locul în care se clădește încrederea de sine a copiilor. Sfatul psihologilor

Încrederea în sine se construieşte la şcoală şi se dezvoltă acasă. Contează foarte mult profesorul şi modul în care relaţionează cu copii, ne spun chiar profesorii în psihologie.

Ce înseamnă obezitate de tip central în formă de măr și cum ne afectează
Ce înseamnă obezitate de tip central în formă de măr și cum ne afectează

Obezitate de tip central în formă de măr înseamnă depuneri de grăsime la nivelul feței, gâtului, brațelor și abdomenului.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.