80% din educaţia copilului se face prin imitarea părintelui. Ce trebuie să facă acesta pentru formarea celui mic
Alianțele cu cei mici sunt cele mai rezistente structuri, pe termen lung, în relația cu părinții. Cum le obținem? Întrebând, simplu, "cum te simți?" în fiecare zi. Asta stimulează partea rațională a creierului copiilor.
Bucurie, tristețe, furie, frică - până la vârsta de 2 ani, copilul trebuie să fie învățat să recunoască emoțiile primare. Ulterior, are nevoie să audă de la părintele lui: Cum te simți? Dar înainte de orice întrebare, mângaiați-l. Atingerea îi transmite creierul semnale de liniștire.
Cum te-ai simțit când ai făcut prostia asta?
Gaspar Gyorgi, psiholog clinician: „Studiile ne arată că acei oameni care pot să eticheteze până la 30 de emoții, în situații dificile de viață, fac față foarte bine. Când pui în cuvinte ce se întâmplă în creierul tău, mintea se liniștește automat.”
Se linistește și copilul simte, automat, părintele de partea lui. Apoi adresați-i întrebari deschise. Cum a fost, cum crezi că se rezolvă, cum vezi tu situația?
Maria Corina Bacalearos, psiholog: „Punându-i copilului întrebari, îi ascult răspunsul și nu mă grăbesc să-l corectez, îi validez răspunsul. Îmi arăt interesul practic. În interacțiunea acesta este evident interesul și încheiat cu o întrebare: tu ce părere ai?”
80% din educație se face prin imitarea părintelui. Sau prin imitarea profesorului. Doar 20% prin indicații sau prin sfaturi.
Lăsați copilul liber să pună întrebări. Imitându-vă, chiar... Până când crește și se va gândi singur. Oare de ce mă plâng? Și în fața unui moment dificil să se întrebe: Acum ce pot să fac?
Judecata reflexivă îi va permite să simtă ca poate găsi rezolvarea. Eu pot! Din nou, un serios impuls de incredere.
"Nu-mi da sfaturi!” E cel mai deștept îndemn. Deși cuvântul îndemn e greșit prin el însuși - în fragila relație părinte-copil. Dar multe generații au trăit cu părinți atotștiutori și moralizatori înzestrați cu pedepse și sfaturi. Aceste generatii, în fata unui psiholog, descriu aceeași situatie: Nu am încredere în mine! Nu exist!
Încrederea se construiește în familie. Un copil fără încredere în propria persoană este exprimarea eșecului părinților.
