Boala care duce la pierderea dinților. Cu ce este asociată frecvent și cum se manifestă

×
Codul embed a fost copiat

Dinții sunt ținuți în oasele maxilare de niște sfori. Acestea sfori, afectate, înseamnă parodontoza.

Boala este frecvent asociată cu fumatul, dar și cu diabetul netratat. Și duce la pierderea dinților. Iată ce este de facut.

Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog: "Competență implantologie orală. Ce vedem aici? Rădăcina unui molar și aici osul. Vedem cât de mult os a pierdut pacientul în jurul rădăcinilor naturale. De unde vine pierderea asta osoasă? Totul pleacă de la o ușoară inflamație gingivală. Mă spăl dimineața pe dinți și văd cum curge un pic de sânge".

Tendița multora e să nu mai apese gingia la periaj. Dar inflamația se mărește astfel. În final, boala parodontală - care este o infecție severă - va distruge dinții. Dacă gingia sângerează, mergeți la medic pentru detartraj. Astfel, boala parodontală nu evoluează. În următoarele etape ale afecțiunii, iată tratamentele:

Dr. Matei Trăistaru, medic chirurgie dento-alveolară: "Dinții care se pot păstra, se păstrează. Cei care nu au nicio șansă se îndepărtează și, în aceeași ședință, se pun și implanturi și apoi coroane fixe".

Citește și
Otita
Otita medie apare după o răceală. Medic: „Această inflamație și infecție poate să afecteze urechea internă”

Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog: "Vestea bună e că, atunci când pierd dintele din cauza bolii parodontale, când facem extracția chirurgicală, curățăm țesulul care a fost infestat. Și nemaiavând acest țesut, nu mai am boala parodontală, unde am făcut extracțiile".

Pe implanturi, vor fi puse imediat coroane provizorii fixe. După 4 sau 6 luni, pot fi integrate coroanele fixe definitive.

Boala parodontală înseamnă o infecție prezentă permanent în organism. Are impact major.

Dr. Ionut Leahu, medic stomatolog: "Orice infecție la acest nivel se poate duce la cap - crește șansa de a face demența sau Alzheimer cu 30% - sau se duce în tot restul corpului. Sângele circulă în cavitatea orală, unde există aceste infecții. De acolo, bacteriile pot să se cantoneze în jurul inimii sau pe suprafața unor valve și putem ajunge la risc vital".

Infecțiile în cavitatea orală sunt vizibile. Mergeți la medic imediat ce observați o minimă sângerare la periaj.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Motivul pentru care ciupercile sunt alimentul perfect. Când se adaugă ulei sau unt, pentru apariția gustului unic umami
Motivul pentru care ciupercile sunt alimentul perfect. Când se adaugă ulei sau unt, pentru apariția gustului unic umami

Cum putem lua toate vitaminele din complexul B fără teama caloriilor? Cu ajutorul ciupercilor.  

Otita medie apare după o răceală. Medic: „Această inflamație și infecție poate să afecteze urechea internă”
Otita medie apare după o răceală. Medic: „Această inflamație și infecție poate să afecteze urechea internă”

Prea puțină vitamina D în sânge? Micile cristale din urechea internă, care participă la echilibru, devin prea ușoare. Așa apare amețeala.  

Mișcarea previne aritmiile cardiace, adică palpitațiile. Ce fel de mișcare trebuie să facem ne explică medicii specialiști
Mișcarea previne aritmiile cardiace, adică palpitațiile. Ce fel de mișcare trebuie să facem ne explică medicii specialiști

Mișcarea previne aritmiile cardiace, adică palpitațiile. Dar și depunerile de grăsime pe vasele de sânge, ori cheagurile.

Cum afectează deshidratarea ritmul cardiac și sănătatea generală a corpului. „Produce o epuizare”
Cum afectează deshidratarea ritmul cardiac și sănătatea generală a corpului. „Produce o epuizare”

Sodiul, potasiul, calciul și magneziul, aceștia sunt electroliții sau ionii care fac inima să bată. Modificări mici se văd în electrocardiogramă.  

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.