Cum se citeşte în mod corect termenul de valabilitate al produselor alimentare

×
Codul embed a fost copiat

Un iaurt poate fi consumat şi la 3 săptămâni după ce a expirat. Cu o singură condiţie: să fi fost păstrat la rece.

Explicaţii despre cum se citeşte în mod corect termenul de valabilitate al produselor alimentare aflăm de la Doctor De Bine.

Societatea de supraconsum în care trăim ne pune la dispoziție o supraofertă alimentară, care duce în final la risipă. Termenul de valabilitate al produselor este din ce în ce mai scurt, prin urmare tone de mâncare ajung la coșul de gunoi deși ar putea fi consumate fără probleme. Produsele expirate nu sunt obligatoriu stricate!

Avem capacitatea să facem diferența dintre un produs bun pentru consum și unul stricat dacă ne folosim simțurile. Mirosul, gustul și chiar aspectul unui preparat sunt indicatori ai calității. Produsele fermentate sunt chiar benefice, conțin bacterii cu efect probiotic. Brânzeturile de exemplu sunt cu atât mai scumpe și mai gustoase, cu cât au mai mult mucegai.

De dragul siguranței alimentare am ajuns să sterilizăm mâncarea, deși corpul nostru are nevoie de hrană vie și de bacterii care să repopuleze flora intestinală. Există mucegaiuri nobile, iar ul cu microorganismele ne dezvoltă imunitatea. Un mic secret: produsele care fermentează și chiar ajung să fie stricate sunt dovada că nu sunt ultra procesate și pline de conservanți.

Citește și
ddb
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm

E bine de știut că un iaurt poate fi consumat încă 3 săptămâni după termenul de expirare, cu condiția să fi fost păstrat la rece. Va fi mai acid și mai acrișor tocmai pentru că are mai multe colonii de lactobacili. Ciocolata poate fi consumată chiar și la un an de zile după ce a expirat (chiar dacă are o peliculă albă), iar pastele făinoase și orezul până la 2 ani.

Mierea nu se strică niciodată, cel mult se zaharisește și atunci trebuie pusă în apă caldă. Până și produsele congelate au termen de expirare, însă le puteți consuma liniștiți chiar dacă a mai trecut un an în plus. Conservele (cu condiția să nu fie bombate) și laptele UHT se păstrează timp îndelungat și pot fi consumate până la 2 ani după expirare.

Carnea și peștele sunt extrem de perisabile și termenul de garanție nu poate fi depășit. Această regulă nu se aplică în cazul mezelurilor crud uscate, salamul de Sibiu, jambonul și peștele afumat sunt mai gustoase tocmai pentru că s-au învechit. În concluzie nu merită să aruncăm biscuiții, făina, mălaiul, dulceața sau parmezanul pentru simplu fapt că s-a depășit data înscrisă pe etichetă.

Există multe produse la care ar trebui eliminată data de expirare. Recomandarea corectă ar fi: a se consuma înainte de un anumit termen limită. Folosiți-vă simțurile și decideți voi ce este bun sau alterat, independent de termenul de garanție afișat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm

Mergi la psihoterapeut dacă te simți trist prea des – îți poate schimba viața. Tot mai mulți specialiști spun că mersul la psihoterapeut este foarte important atunci când ne confruntăm cu depresia.

Modalitatea eficientă prin care pot fi realizate mai multe tratamente dentare într-o singură ședință
Modalitatea eficientă prin care pot fi realizate mai multe tratamente dentare într-o singură ședință

O singură cură de antibiotice, o singură anestezie. Așa pot fi realizate mai multe tratamente dentare într-o singură ședință.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

 

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.