Lybek, FMI: Vom veni in Romania cand autoritatile vor fi pregatite

FMI

Fondul Monetar International (FMI) nu a fixat o data pentru o noua misiune la Bucuresti, dar este gata sa trimita oficialii atunci cand si autoritatile locale vor fi pregatite.


"Nu numai FMI, dar nici Comisia Europeana nu a fixat date pentru urmatoarele misiuni. Vom fi gata cand sunteti si voi gata", a declarat marti reprezentantul FMI in Romania, Tony Lybek, citat de Mediafax.

El a precizat ca autoritatile au intarziat implementarea anumitor masuri fiscale convenite in luna august, din anumite motive. "Tinta de deficit bugetar stabilita in cadrul programului economic este de 7,3% din PIB si presupun ca autoritatile vor face tot ce este posibil pentru atingerea acestui nivel", a continuat oficialul FMI.

In lipsa transei a treia de la FMI, care ar fi trebuit sa soseasca in luna decembrie, dar a fost amanata de izbucnirea crizei politice, Ministerul Finantelor s-a imprumutat cu 1,4 miliarde de euro de la bancile private.

Potrivit analistilor financiari internationali, citati de Reuters, "victoria 'pe muchie de cutit' a lui Traian Basescu ar putea prelungi criza politica care a condus luna trecuta la blocarea programului de finantare externa de 20 miliarde euro obtinut de la Fondul Monetar International si Uniunea Europeana".

Va reamintim ca prin acordul incheiat in urma cu aproape noua luni, Romania va primi aproape 20 de miliarde de euro, timp de 2 ani: cea mai mare parte a banilor, adica 12,9 miliarde de euro, vin de la FMI. De la Uniunea Europeana, Romania primeste 5 miliarde de euro si inca 2 miliarde vin de la Banca Mondiala si de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Citește și
FMI
Finantele vor doar 1,8 mld. lei de la banci in decembrie
Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Afla ce sanse are Romania sa respecte acordul cu FMI
Afla ce sanse are Romania sa respecte acordul cu FMI

"Pe final de an, Guvernul interimar trebuie sa stea cu ochii pe cheltuielile statului pentru a se incadra in tinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB convenita cu FMI. Analistii dau ca solutie posibila "impingerea" unor cheltuieli in 2010.

Finantele vor doar 1,8 mld. lei de la banci in decembrie
Finantele vor doar 1,8 mld. lei de la banci in decembrie

Ministerul Finantelor si-a propus sa atraga in decembrie de la banci doar 1,8 mld. lei, exclusiv prin vanzarea de obligatiuni pe trei si cinci ani, suma fiind de circa trei ori mai mica decat nivelurile planificate pentru lunile anterioare.

In 2010, Romania trebuie sa plateasca bancilor 12 mld. euro
In 2010, Romania trebuie sa plateasca bancilor 12 mld. euro

Anul viitor Romania va trebui sa plateasca bancherilor circa 12 miliarde, adica circa un sfert din incasarile totale ale statului, fie pentru a achita o parte din datoria publica, ajunsa la scadenta, fie pentru dobanzi.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.