Scott Stratten, la ePlan: “Branding-ul este cel care se află în ochii consumatorului, nu compania!”

×
Codul embed a fost copiat

Noul episod ePlan, moderat de Andrei Radu, aduce în discuție problema Marketingului Online, cu accent pe noile modalități prin care business-urile se pot apropia mai mult de comunitatea de clienți.

Răspunsurile le aduce Scott Stratten, președintele UnMarketing și autor a șase cărți bestseller cu și despre afaceri.

Venit în premieră în România, celebrul om de afaceri argumentează că, în spatele oricărui brand, există o poveste, creată nu de către departamentul de marketing, ci de către clienți.

Scott Stratten: “Psihologii spun că atunci când vedem un logo ne gândim la două lucruri: cea mai recentă experiență pe care am avut-o cu brandul sau compania respectivă și cea mai extremă experiență, de care am auzit, cu privire la brandul sau compania respectivă”

Acesta vorbește și despre "unselling" și "unleadership", două concepte cărora tot el le-a dat viață. De altfel, el ne explică faptul că prefixul “un” face referire la componenta emoțională din acești termeni și, implicit, din afaceri. Este despre construirea și consolidarea relației brand-client în termen lung, și nu doar în momentele de interes pentru companie.

Citește și
eplan
AI, GDPR și atacuri cibernetice. Ce se întâmplă cu e-commerce-ul în 2025

Scott Stratten: Când construiești încrederea într-o relație de business, “unselling” este despre a-ți vinde astăzi, mâine și pentru atât timp cât îți dorești tu, în calitate de client.”

Interviul cu Scott Stratten reprezintă o soluție concretă pentru companiile care sunt în căutare de informații folositoare și noi pentru reîmprospătarea departamentului de Marketing. Mai mult, este o discuție care reamintește importanța fidelizarii clienților într-un mod cât mai sincer și mai original.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
AI, GDPR și atacuri cibernetice. Ce se întâmplă cu e-commerce-ul în 2025
AI, GDPR și atacuri cibernetice. Ce se întâmplă cu e-commerce-ul în 2025

Chatboți inteligenți, tracking limitat și aplicații mobile scumpe: în episodul ePlan, Dan Vîrtopeanu demontează mituri și expune realitățile din spatele transformării digitale în e-commerce.

Agenda GPeC SUMMIT 26-27 Mai: 2 Masterclass-uri, 19 speakeri, Expo și content practic despre E-Commerce și Digital Marketing
Agenda GPeC SUMMIT 26-27 Mai: 2 Masterclass-uri, 19 speakeri, Expo și content practic despre E-Commerce și Digital Marketing

PARTENERIAT De 20 de ani, GPeC SUMMIT este considerată cea mai importantă serie de evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din Europa Centrală și de Est.

 

Cum influențează ChatGPT e-commerce-ul și comportamentul consumatorilor: analiza unui expert la ePlan
Cum influențează ChatGPT e-commerce-ul și comportamentul consumatorilor: analiza unui expert la ePlan

Inteligența artificială nu mai este doar un trend, ci o forță care transformă profund internetul, marketingul digital și comerțul online.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.