EURO 2020. Franţa, favorită la câştigarea trofeului, potrivit cercetătorilor în matematică

EURO 2020
UEFA

Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, este principala favorită la câştigarea Campionatului European de fotbal - EURO 2020, conform unui calcul al cercetătorilor din cadrul mai multor universităţi europene, informează Le Soir, scrie Agerpres.

Cercetători în matematică de la universităţile din Gent (Belgia), Innsbruck (Austria), Molde (Norvegia), Dortmund şi Munchen (Germania) au calculat şansele la victorie ale selecţionatelor care vor lua parte la turneul final între 11 iunie şi 11 iulie.

Conform rezultatelor analizelor lor, Franţa are cere mai multe şanse (14,8%) să ridice trofeul Henri-Delaunay în data de 11 iulie, pe stadionul Wembley din Londra, cu ocazia finalei EURO 2020.

Les Bleus" sunt urmaţi de Anglia (13,5%), Spania (12,3%), Portugalia, deţinătoarea titlului, şi Germania (ambele cu 10,1%), Belgia (8,3%), Italia (7,9%), Olanda (6,1%) şi Danemarca (4.6%).

Pentru a ajunge la acest rezultat, cercetătorii au analizat mai multe date, precum rezultatele selecţionatelor respective în cursul ultimilor opt ani, cotele de la 19 case de pariuri, prestaţiile jucătorilor la cluburile lor şi la echipele naţionale etc.

Citește și
Euro 2020
Programul EURO 2020. Toate meciurile se văd pe PRO TV și PRO X

Pe baza acestor date diverse, un calculator a efectuat apoi 100.000 de simulări ale derulării meciurilor de la EURO 2020.

"Aceste prognoze pot fi eronate", a avertizat însă Achim Zeileis, de la Universitatea din Innsbruck. "Noi oferim probabilităţi, nu certitudini. Riscul de eroare face parte din natura prognozelor. Fără aceasta, turneele ar fi foarte plictisitoare", a adăugat cercetătorul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
FOTO. BNR lansează o monedă specială cu tema Campionatul European de Fotbal, EURO 2020
FOTO. BNR lansează o monedă specială cu tema Campionatul European de Fotbal, EURO 2020

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, din 11 iunie, o monedă din alamă pentru colecționare, cu tema ”Campionatul European de Fotbal 2020”.

Programul EURO 2020. Toate meciurile se văd pe PRO TV și PRO X
Programul EURO 2020. Toate meciurile se văd pe PRO TV și PRO X

Programul EURO 2020. Așteptarea microbiștilor a luat sfârșit. Campionatul European a început pe 11 iunie, după ce a fost amânat cu un an din cauza pandemiei. stirileprotv-ro.cuevanamovies.net va prezinta calendarul complet al competitiei.

Tensiuni înainte de EURO 2020. Rusia, furioasă după ce Ucraina și-a prezentat echipamentul oficial de joc
Tensiuni înainte de EURO 2020. Rusia, furioasă după ce Ucraina și-a prezentat echipamentul oficial de joc

Echipamentul cu care selecționata de fotbal a Ucrainei va juca la meciurile de la EURO 2020 a provocat furie în Rusia.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.