Experţii nu se aşteaptă la un boom economic pentru Germania de pe urma găzduirii EURO 2024

euro 2024 koln
AFP

Experţii estimează că găzduirea Campionatului European de Fotbal 2024 de către Germania nu va avea un efect direct asupra economiei sale, care trece în prezent printr-o perioadă dificilă.

Campionatul European de Fotbal 2024 va fi organizat în 10 oraşe în perioada 14 iunie - 14 iulie. Acesta este cel mai important eveniment sportiv organizat în Germania după Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, eveniment care a rămas în memoria germanilor pentru impactul său cultural, dar nu şi pentru cel economic, transmite DPA, citată de Agerpres.

"Meciurile de la EURO 2024 ar putea avea un efect pozitiv psihologic indirect asupra economiei germane. În special hotelurile şi industria de catering ar putea beneficia de pe urma cererii suplimentare, dar asta nu va avea un impact major asupra întregii economii", susţine Marcel Fratzscher, preşedintele Institutului German pentru Cercetări Economice de la Berlin.

*Meciurile de la EURO 2024 vor fi transmise ÎN DIRECT de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Michael Grömling de la Institutul Economic German de la Koln a făcut o predicţie similară. "Nu ne aşteptăm ca EURO 2024 să aibă un impact macroeconomic în Germania. Acest lucru a fost observat şi în timpul Cupei Mondiale din 2006", a spus Grömling. Acesta a adăugat că efectele de pe piaţa muncii sunt "în cel mai bun caz, temporare şi regionale".

Citește și
uefa euro 2024
Surse: Echipele de la EURO 2024 pot avea 26 de jucători în lot

Datele preliminare publicate marţi de Oficiul Federal de Statistică arată că Produsul Intern Brut al Germaniei a crescut cu 0,2% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut. În cele mai recente prognoze ale sale, Guvernul de la Berlin mizează pe o creştere a PIB de 0,3% în acest an, după contracţia de anul trecut.

De asemenea, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de doar 0,2% a economiei germane în acest an şi un avans de 1,3% anul viitor. Ambele estimări sunt sub cele privitoare la evoluţia zonei euro, care, potrivit FMI, ar urma să înregistreze un avans de 0,8% în 2024 şi unul de 1,5% în 2025, ceea ce arată că Germania a devenit codaşa zonei euro, după ce anul trecut a fost singura mare economie care a suferit o contracţie a PIB.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Selecţionerul Belgiei speră în revenirea lui Kevin de Bruyne înaintea EURO 2024. Ce problemă are starul lui Manchester City
Selecţionerul Belgiei speră în revenirea lui Kevin de Bruyne înaintea EURO 2024. Ce problemă are starul lui Manchester City

Selecționerul Belgiei, viitoare adversară a României la EURO 2024, speră în revenirea lui Kevin de Bruyne înaintea startului turneului.

Surse: Echipele de la EURO 2024 pot avea 26 de jucători în lot
Surse: Echipele de la EURO 2024 pot avea 26 de jucători în lot

Comitetul Executiv al UEFA a autorizat cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, turneu care va fi găzduit de Germania, să aibă loturi de 23-26 de jucători, a anunţat AFP, vineri, citând o sursă apropiată de această propunere.

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu nu mai puțin de 1,7 miliarde de euro într-o singură lună
Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu nu mai puțin de 1,7 miliarde de euro într-o singură lună

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu nivelul de 64,279 miliarde euro înregistrat la finele lunii martie 2024, conform unui comunicat al BNR.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.