Alimentele de bază, mai ieftine față de anul trecut, potrivit cifrelor oficiale. Ce s-a scumpit

×
Codul embed a fost copiat

Alimentele de bază sunt mai ieftine în această perioadă față de toamna trecută, cel puțin așa reiese din comparația prețurilor din piețele capitalei București.

Am pus pe lista de cumpărături cartofi, ceapă, gogoșari, alte câteva legume, dar și branză și ouă. 

Prețurile din 2019 ale acestor alimente sunt de la Institutul Național de Statistică și erau valabile pentru luna octombrie a anului trecut în piețele din Capitală. 

Kilogramul de cartofi albi este mult mai ieftin, la jumătate față de anul trecut. Ceapa are și ea o ieftinire. La varză e o ușoară modificare, dar tot pe acolo este prețul, la fel și la vinete.

În schimb, gogoșarii de câmp sunt mai ieftini, semn că murăturile sunt în plin sezon și că recolta a fost bogată.

Citește și
Legume, piata
Cele mai ieftine alimente din UE sunt în România. În ce țări prețurile sunt duble sau triple

Strugurii sunt ceva mai scumpi, iar brânza de oaie are cea mai mare scumpire, 10 lei în plus. Ouăle, în schimb, sunt la jumătate de preț.

Una peste alta, economisem un leu la acest coș, față de cât costa anul trecut. Am calculat și pentru ingredientele de zacuscă un preț și ne-a ieșit cu 10% mai ieftin acum față de toamna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Deşi avem cele mai ieftine alimente din UE, 1 din 4 familii nu face faţă cheltuielilor
Deşi avem cele mai ieftine alimente din UE, 1 din 4 familii nu face faţă cheltuielilor

Țara noastră avea anul trecut cele mai mici prețuri la mâncare din toată Uniunea Europeană.

Cele mai ieftine alimente din UE sunt în România. În ce țări prețurile sunt duble sau triple
Cele mai ieftine alimente din UE sunt în România. În ce țări prețurile sunt duble sau triple

reţurile la bunurile şi serviciile de consum variau semnificativ în UE, în anul 2017, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Luni intra in vigoare TVA de 9% la alimente. Preturile ar trebui sa scada cu 12%
Luni intra in vigoare TVA de 9% la alimente. Preturile ar trebui sa scada cu 12%

Reducerea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la bauturile nealcoolice si la serviciile de alimentatie publica, masura care va intra in vigoare la 1 iunie, ar trebui sa aduca alimente mai ieftine cu cel putin 12,5%.

Topul tarilor cu cele mai ieftine alimente din UE. Pe ce loc se afla Romania
Topul tarilor cu cele mai ieftine alimente din UE. Pe ce loc se afla Romania

Poate parea surprinzator, dar la capitolul alimente, bauturi alcoolice si nealcoolice si tutun, Romania ocupa ultimele locuri in UE in ceea ce priveste marimea preturilor, arata datele Eurostat.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.