Aproape toate propunerile bancilor pentru "Darea in plata", respinse. Legea i-ar putea ajuta si pe cei deja executati silit

×
Codul embed a fost copiat

Romanii aflati in executare silita sau carora banca le-a luat deja casa ar putea obtine stergerea datoriilor ramase. Asta prevede amendamentul la legea darii in plata, votat astazi de Senatorii juristi.

Acestia au respins aproape toate propunerile aduse de banci si de reprezentantii BNR, care cereau ca legea sa nu se aplice contractelor in derulare si persoanelor cu imprumuturi peste 150 de mii de euro. Actul normativ ar putea ajunge in plenul Senatului saptamana viitoare.

Dupa ce si-a cumparat prin credit un apartament cu 2 camere in Sfanu Gheorghe, Oliver Neagoe spune ca viata i s-a schimbat total.

"Am ramas si fara casa, trebuie sa dau si mai mult, sunt cu un copil, stau si in chirie."

Omul a luat un credit de 37 de mii de franci, in 2008. L-a platit 4 ani, dar in 2011 nu a mai putut sa achite ratele, iar in 2014 banca l-a executat silit si i-a scos casa la licitatie. S-a vandut cu 9.000 de franci. Banca l-a scos apoi dator cu 40 de mii de franci, cu 3 mii mai mult decat luase - bani pe care ar urma sa-i plateasca inca 20 de ani.

Citește și
darea in plata, dezbateri
Darea in plata, fara plafon. In timp ce initiatorul legii si sefii BNR se certau, o femeie cu credit a inceput sa planga

Articolul votat astazi de senatorii Comisiilor juridica si economica i-ar sterge omului orice alta datorie, daca banca i-a executat deja casa. S-ar aplica si celor care sunt in procedura de executare silita, dar inca nu au fost evacuati. Singura conditie e sa predea bancii cheile.

BNR estimeaza la peste 8 mii numarul celor in procedura de executare silita acum. 5.200 dintre ei care au luat credite garantate cu o casa sau aprtament si 3.100, garantate cu un teren. Reprezentantii bancilor au avertizat cu scumpirea creditelor ipotecare. Unele banci deja au marit avansul pentru creditele ipotecare.

Senatorii juristi au refuzat de asemenea introducerea unor plafoane maxime pentru suma creditelor contractate ori pentru gradul de indatorare.

Potrivit reprezentantilor Bancii Nationale, aproape o jumatate de milion de familii ar putea fi vizate de legea darii in plata - numarul creditelor cu ipoteca fiind de 474.000, din care 30 de mii au restante.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Senatorii din comisiile economica si juridica au decis ca Programul Prima casa sa ramana in Legea darii in plata
Senatorii din comisiile economica si juridica au decis ca Programul Prima casa sa ramana in Legea darii in plata

Programul "Prima casa" va ramane inclus in Legea darii in plata, au decis, miercuri, cu 8 voturi pentru, 7 impotriva si nicio abtinere, senatorii din comisiile economica si juridica, reunite.

Darea in plata, fara plafon. In timp ce initiatorul legii si sefii BNR se certau, o femeie cu credit a inceput sa planga
Darea in plata, fara plafon. In timp ce initiatorul legii si sefii BNR se certau, o femeie cu credit a inceput sa planga

Lacrimi si scandal la Comisia de buget din Senat, acolo unde s-a dezbatut legea darii in plata.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.