Avertismentul experților: Guvernul nu a rezolvat, de fapt, problema de la creșterea salariului minim. Ce trebuia să facă

salariu minim bani lei ron

Consiliul Economic și Social a avertizat vineri că Guvernul nu a rezolvat, de fapt, problema de la creșterea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei brut.

Guvernul a adoptat vineri dimineață o ordonanță prin care a dorit să clarifice eroarea care transforma creșterea salariului minim în tăiere, astfel încât salariul minim să nu scadă după majorare.

Consiliul Economic și Social a dat aviz pozitiv, însă a atras atenția Guvernului că modificarea propusă nu este de ajuns. Ar fi fost nevoie, susține CES, de majorarea pragului la 4.400 de lei.

„Considerăm că este necesară majorarea plafonului pentru aplicarea deducerii salariale la 4400 lei, deoarece nu este vorba doar despre tichetele de masă. Atragem încă o dată atenția că termenul destinat analizării acestui proiect este unul extrem de scurt, de sub 24 de ore. Este adevărat că acest proiect a fost discutat cu reprezentanții mediului de afaceri și vine în întâmpinarea parțială a unora dintre cerințe acestora, însă, chiar și în aceste condiții, termenul trebuie respectat”, a transmis Consiliul Economic și Social.

Pentru că nu au trecut de la bun început în lege că nu se iau în considerare tichetele de masă, majorarea ar fi dus salariul minim brut plus tichetele peste pragul de 4.000 de lei brut după care se aplică impozitarea, motiv pentru care, în forma inițială, decizia ar fi dus, de fapt, la o scădere de venit pentru cei care primeau și tichete de masă pe lângă salariul minim.

Citește și
Autostrada din România pentru care este nevoie de 22.000 de muncitori. Concluziile studiului de fezabilitate al CNIR
CNIR a dat în judecată o firmă românească pentru a recupera un prejudiciu de sute de mii de lei. Ce acuză compania

Astfel: de la 1 iulie, circa 1,8 milioane de salariați vor beneficia de un salariu minim brut de 3.700 de lei, respectiv la cei 2.079 de lei net se vor adăuga alți 284 de lei net.

Scăparea a fost rezolvată astăzi, 28 iunie, în ședința de Guvern. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că „tot din partea Finanțelor, vine o modificare a reglementărilor referitoare la aplicarea facilităților fiscale în cazul salariului minim. Contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, acordate potrivit legii, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Astfel, protejăm puterea de cumpărare a tuturor angajaților încadrați cu salariul minim pe economie”.

Proiectul de reparare a erorii inițiale a fost prezentat de Știrile ProTV cu o zi înainte, imediat ce a fost lansat în „dezbatere publică” pe site-ul ministerului de Finanțe.

Eroare guvenului a fost remarcată public de sindicate, care au atras atenția că „un angajat care acum este plătit cu salariul minim pe economie şi primeşte tichete de masă câştigă o sumă totală netă cu 63 de lei mai mare faţă de un angajat care din iulie va beneficia de majorarea salariului minim la 3.700 de lei, dar la care se mai pot adăuga maximum 300 de lei pentru alte beneficii de natura sporurilor, indemnizaţiilor, beneficiilor extrasalariale etc, astfel încât pragul de 4.000 lei să nu fie depăşit”.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
CNIR a dat în judecată o firmă românească pentru a recupera un prejudiciu de sute de mii de lei. Ce acuză compania
CNIR a dat în judecată o firmă românească pentru a recupera un prejudiciu de sute de mii de lei. Ce acuză compania

CNIR a dat în judecată SC Kido Consult Project Construct SRL pentru a recupera prejudiciul cauzat de blocarea cu rea-voinţă a licitaţiei pentru tronsonul 1 Moţca–Târgu Frumos al Autostrăzii A8. CNIR cere plata unor despăgubiri în valoare de 220.000 lei.

Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor

Simona Bucura Oprescu a anunțat luni că în ciuda minivacanței de Rusalii, toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile și celelalte drepturi sociale vor fi plătite la timp.

Peste 6,7 miliarde de euro au dispărut din conturile Băncii Naționale a României într-o singură lună. Ce s-a întâmplat
Peste 6,7 miliarde de euro au dispărut din conturile Băncii Naționale a României într-o singură lună. Ce s-a întâmplat

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut la finalul lunii mai la 55,661 miliarde euro, faţă de 62,414 miliarde euro la sfârşitul lunii aprilie, anunţă Banca Naţională a României (BNR).

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki
Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, marţi, pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Polonia, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.