Black Friday 2019. Sute de reclamații depuse la Protecția Consumatorului. Ce firme au fost vizate

Black Friday 2019
iStock

Black Friday 2019. ANPC a primit 540 de reclamaţii după campania de Black Friday din acest an, clienții fiind nemulțumiți de reducerea falsă a unor prețuri sau de comenzi neonorate.

”La Autoritatea Natională pentru Protecţia Consumatorilor au fost în un număr de 540 reclamaţii privind campania Black Friday 2019 faţă de 795 reclamaţii în campania anului 2018”, anunţă ANPC.

Aspectele sesizate de către consumatori au fost: întârziere livrare, comenzi achitate şi nelivrate, comenzi anulate, nerespectare comandă, campanie falsă de reduceri, reducere falsă a preţurilor (înainte de promoţie preţurile au fost chiar mai mici), toc epuizat în câteva minute de la începutul campaniei.

Alte probleme sesizate de clienţi se referă la manipulare defectuoasă la transport, anulare comandă făcută on-line, deşi iniţial au fost acceptate, vouchere inactive în Black Friday, produse neconforme, afişarea preţului de referintă incorect, informarea eronată privind dreptul de denunţare unilaterală a contractului în conformitate cu prevederile OUG 34/2014

Reclamaţiile, care au vizat majoritatea magazinelor online mari, sunt în curs de cercetare, potrivit ANPR.

Citește și
Cel mai profitabil Black Friday din istorie
Românul care de Black Friday şi-a luat decapotabilă de 110.000 de euro. Ce şi-a cumpărat în 2018

Ce amenzi s-au dat anul trecut

 

Anul trecut, în urma celor 795 de reclamaţii primite, au fost aplicate amenzi în valoare de 215.000 de lei.

Conform unei statistici ANPC, după campania de Black Friday din 2018, au fost depuse 795 de reclamaţii, fiind verificaţi 92 de operatori economici din Bucureşti şi din judeţele Iaşi, Timiş, Cluj, Braşov, Dolj, Galaţi şi Prahova. Au fost aplicate 87 de sancţiuni, 22 de avertismente şi 65 de amenzi în valoare de 215.000 de lei. Aproape jumătate din sumă, 107.000 de lei fiind aplicată în Prahova.

”Aspectele reclamate au vizat nerespectarea termenului de livrare, afişarea preţului de referinţă incorect, informare incorectă privind dreptul de denunţare unilaterală a contractului, produse comandate online achitate şi nelivrate, refuzul primirii produsului returnat, comandă onorată parţial, anularea comenzii fără informarea consumatorilor, preţ mai mare de Black Friday faţă de preţul afişat anterior”, declara directorul general al ANPC Paul Anghel.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Ce site-uri sunt vizate de hackeri în perioada Black Friday. Cum acționează
Ce site-uri sunt vizate de hackeri în perioada Black Friday. Cum acționează

Infractorii cibernetici vizează, în perioada Black Friday, clienţii site-urilor de comerţ electronic, în special cele de îmbrăcăminte, încălţăminte, cadouri, jucării şi bijuterii, avertizează Kaspersky, în cel mai recent raport „Black Friday Alert 2019”.

Românul care de Black Friday şi-a luat decapotabilă de 110.000 de euro. Ce şi-a cumpărat în 2018
Românul care de Black Friday şi-a luat decapotabilă de 110.000 de euro. Ce şi-a cumpărat în 2018

Milioane de televizoare, laptopuri, telefoane, anvelope , și parfumuri, au fost vândute de Black Friday.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.