Câți bani are acum în cont un român cu salariu mediu care a contribuit timp de 17 ani la Pilonul II

×
Codul embed a fost copiat

S-au împlinit 17 ani de când există Pilonul 2 în România, iar angajații contribuie lună de lună la o pensie privată obligatorie, pe care o vor primi la bătrânețe, pe lângă pensia de stat. 8,3 milioane de români au conturi în acest sistem.

De-a lungul celor 17 ani, de când există Pilonul 2 în România, suma care s-a adunat în total în cele 7 fonduri de pensii private ajunge la aproape 170 de miliarde de lei. Din acești bani, s-au facut deja plăți de 3,8 miliarde, pentru oamenii care au ieșit până acum la pensie.

Câți bani s-au strâns la nivel național la Pilonul II

Însă, dacă ne uităm strict la cât s-a adunat din contribuțiile angajaților lună de lună, adică 4,75% din salariul brut, suma ajunge la 118,6 miliarde. Restul de 51 de miliarde reprezintă câștigul obținut, pentru că acești bani sunt investiți continuu.

Cea mai mare parte în titluri de stat, considerate sigure, iar aproape un sfert sunt investiți în companiile listate la Bursa de la București. Din acest motiv nu sunt doar creșteri, ci și perioade cu scăderi. Cum a fost aici, în 2020, în pandemie, apoi când a început războiul din Ucraina și, mai recent, în perioada alegerilor. 

Iar banii din conturi s-au înmulțit, așadar. De exemplu, un angajat plătit cu salariul mediu, care a contribuit continuu în ultimii 17 ani, are acum în cont în jur de 50.000 de lei - adică 10.000 de euro. Dacă vreți să verificați câți bani ați strâns la pensia privată puteți intra pe site-ul pilonul2.ro.

Citește și
Forumul Judecătorilor din România: Instanțele de judecată au devenit focare de răspândire a coronavirusului
Judecătorii, nemulțumiți de micșorarea pensiilor speciale: Cer ca pensia să fie egală cu salariul, că așa e și în SUA
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Un prezentator TV din Rusia cere ca bătrânii care nu au copii să nu mai primească pensie
Un prezentator TV din Rusia cere ca bătrânii care nu au copii să nu mai primească pensie

Gazda emisiunii „Soloviev Live”, Serghei Mardan, a stârnit controverse după ce a cerut ca persoanele din Rusia care nu intenționează să aibă copii și nu au probleme de sănătate să fie private de pensii.

Judecătorii, nemulțumiți de micșorarea pensiilor speciale: Cer ca pensia să fie egală cu salariul, că așa e și în SUA
Judecătorii, nemulțumiți de micșorarea pensiilor speciale: Cer ca pensia să fie egală cu salariul, că așa e și în SUA

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România critică legile Justiției din 2022, subliniind faptul că oamenii politici modifică condițiile în care magistrații ies la pensie în preajma alegerilor.

Trump, acuzat că distruge economia SUA. „Vor fi consecințe grave. Oamenii și-au văzut economiile pentru pensie distruse”
Trump, acuzat că distruge economia SUA. „Vor fi consecințe grave. Oamenii și-au văzut economiile pentru pensie distruse”

Cel puțin 50 de state din toată lumea sunt gata să negocieze cu Statele Unite pentru a scăpa de taxele vamale impuse de președintele Donald Trump, asta spune Kevin Hassett, directorul consiliului economic de la Casa Albă.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.