Consiliul European a aprobat proiectul de buget al UE pentru 2014-2020

×
Codul embed a fost copiat

Liderii europeni au aprobat in noaptea de joi spre vineri bugetul UE pentru 2014-2020, care va permite finantarea in special a masurilor impotriva somajului in randul tinerilor, relateaza AFP.

"A avut loc un acord al Consiliului european", a declarat presedintele sau, Herman Van Rompuy, in cadrul unei conferinte de presa la finalul primei zile a summitului european de la Bruxelles.

"Aprobarea de catre statele membre este fara echivoc", a adaugat acesta. Insa acesta a amintit ca aprobarea finala trebuie data de Parlamentul european.

Presedintii celor trei institutii ale Uniunii europene (Comisia, Consiliul care reprezinta statele si Parlamentul) anuntasera joi dimineata ca au ajuns la un acord politic asupra bugetului de 960 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Acesta prevede o mare posibilitate de flexibilitate in utilizarea creditelor.

"Consiliul european a adoptat cadrul financiar asa cum l-a negociat cu Parlamentul european in aceasta dimineata", a confirmat presedintele z, Francois Hollande, in cadrul unei conferinte de presa.

Citește și
Traian Basescu, Victor Ponta
Ponta: Nu-mi convine si nu sunt de acord in continuare, dar Basescu va merge la CE din februarie

Liderii europeni si de guvern au reusit de asemenea sa gaseasca o solutie pentru problema pusa la inceputul summitului de premierul David Cameron, care a pretins protejarea deducerilor britanice de la bugetul european.

"Este absolut esential sa mentinem acordul pe care l-am avut in februarie" in cadrul summitului consacrat bugetului "si sa protejam deducerea britanica", a declarat acesta.

Londra se temea ca noul mod de finantare al Politicii agricole comune (PAC) va reduce usor pragul, iar astfel suma deducerii britanice. Insa alte state, precum Franta, sunt ingrijorate ca vor trebui sa contribuie mai mult daca Marea Britanie obtine ceea ce vrea.

"Nimic nu se schimba pentru deducerea britanica", a afirmat Van Rompuy, adaugand ca aceasta necesita "masuri cu caracter tehnic".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
USL: Pe noua Constitutie, presedintele merge la Consiliul European cand se discuta politica externa
USL: Pe noua Constitutie, presedintele merge la Consiliul European cand se discuta politica externa

USL a agreat, luni, ca noua Constitutie sa reglementeze ca presedintele sa reprezinte Romania la Consiliul European doar cand pe agenda figureaza subiecte privind politica externa sau politica de securitate a UE.

Ponta: Nu-mi convine si nu sunt de acord in continuare, dar Basescu va merge la CE din februarie
Ponta: Nu-mi convine si nu sunt de acord in continuare, dar Basescu va merge la CE din februarie

Romania va fi reprezentata la Consiliul European din luna februarie de catre presedintele Traian Basescu, a declarat premierul Victor Ponta.

Imagini de la Bruxelles. Traian Basescu discuta cu liderii UE, la Summitul PPE si Consiliul European
Imagini de la Bruxelles. Traian Basescu discuta cu liderii UE, la Summitul PPE si Consiliul European

Traian Basescu participa la Consiliul European de Iarna de la Bruxelles. Presedintele a fost prezent si la Summitul PPE, organizat de obicei anterior reuniunilor Consiliului European.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.