Contribuția salariaților la fondul de pensii va crește la 4,75%. Măsura nu va avea efect imediat

×
Codul embed a fost copiat

Contribuția salariaților la fondul de pensii va crește cu un procent, însă măsura nu este prevăzută a fi aplicată imediat. Guvernul discută miercuri o ordonanță de modificare a legii privind fondurile de pensii istrate privat.

Mai exact, modificările se referă la contribuțiile salariaților pentru pensiile private, adică așa numitul pilon 2, fondul de pensii istrate de companii private, în funcție de opțiunea contribuabilului, în principal în fonduri de investiții.

Hotărârea face parte din reforma pensiilor, cerută de Comisia Europeană.


Guvernul a aprobat miercuri Ordonanța de Urgență pentru completarea articolului 43 din Legea nr. 411/2004, privind fondurile de pensii. În sedintă, va intra pt aprobare OUG pt cresterea contributiei la pilonul 2.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 4,75%” se arată la articoul patru al ordonanței.

„Tinând seama de importanța Pilonului II de pensii, ca mijloc de economisire pe termen lung pentru pensie, cât și de asigurare a unui venit suplimentar, adecvat și sustenabil la pensie, în
contextul evoluțiilor demografice nefavorabile,

Citește și
Decesele provocate de pandemie aduc statului italian o economie de 11,9 miliarde de euro la bugetul de pensii
Decesele provocate de pandemie aduc Italiei o economie de 11,9 mld. euro la bugetul de pensii

Luând în considerare că această măsura sprijină diversificarea pensiilor și are consecințe
pozitive asupra dezvoltării piețelor de capital

Luând în considerare că măsura propusă este menită să vină în sprijinul participanților care contribuie la un fond de pensii istrat privat, care vor beneficia de o pensie privată, conform prevederilor Legii nr. 411/2004, republicată în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și strategic şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă” argumentează Executivul în expunerea de motive.

În prezent, cota de contribuție la pilonul 2 este de 3,75 din venit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Contribuția la pilonul 2 de pensii va fi majorată. Guvernul este așteptat să ia decizia, potrivit angajamentelor europene
Contribuția la pilonul 2 de pensii va fi majorată. Guvernul este așteptat să ia decizia, potrivit angajamentelor europene

Contribuția la pilonul 2 de pensii va urca până la 4,75%, de la 3,75%, în prezent, dar abia în anul 2024. Ar fi o creștere într-o singură etapă, care ar urma să fie decisă luna următoare, ca parte a angajamentelor luate de România, față de Bruxelles.

Decesele provocate de pandemie aduc Italiei o economie de 11,9 mld. euro la bugetul de pensii
Decesele provocate de pandemie aduc Italiei o economie de 11,9 mld. euro la bugetul de pensii

Statul italian a cheltuit în anul 2020 pentru pensii cu 1,1 miliarde de euro mai puţin faţă de anul anterior, ca urmare a excesului de mortalitate generat de pandemia COVID-19, a anunţat institutul italian însărcinat cu securitatea socială (INPS).  

Va crește contribuția la pensiile din Pilonul II. Se așteaptă o decizie oficială până în martie
Va crește contribuția la pensiile din Pilonul II. Se așteaptă o decizie oficială până în martie

Contribuția pentru pensiile din Pilonul II ar urma să crească cu un punct procentual, până în 2024, așa cum este prevăzut în ''Planul Naţional de Redresare''.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.